Promulgarea Legii pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on iulie 21, 2015 with No Comments

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) salută promulgarea, de către Președintele țării, a Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Este pentru prima data când Autoritatea este menționată în mod expres în titlul unei legi, ceea ce reprezintă o recunoaștere a rolului esential al acestei instituții în materie de management electoral”, declară președintele AEP, doamna Ana Maria Pătru. În opinia domniei sale, anul acesta s-au realizat pași importanți în ceeea ce privește reforma electorală, prin modificarea principalelor acte normative din domeniu.

Legea privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanentemodifică regulile de alegere a senatorilor și deputaților și, totodată, conferă AEP atribuții sporite atât în perioadele electorale, cât și în cele dintre alegeri.

Pentru scena politică, cea mai importantă modificare pe care o operează această lege este aceea că senatorii și deputații vor fi aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Pentru AEP, actul normativ consfințește statutul de unică autoritate de management electoral, inclusiv în ceea ce privește organizarea și defășurarea proceselor electorale în secțiile de votare din străinătate.

Legea introduce o facilitate specială pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în altă țară: vor fi organizate secții de votare și în localitățile unde își au domiciliul sau reședința cel puțin 100 de alegători români, potrivit Registrului electoral. Tot ceea ce trebuie să facă alegătorii români din afara țării este să se înscrie în Registrul electoral, cu adresa din străinătate, printr-o cerere scrisă adresată AEP începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen și până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale.

Potrivit noii legi, Autoritatea Electorală Permanentă va fi cea care va comunica Ministerului Afacerilor Externe (MAE) localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora și va stabili, prin hotărâre, sediile secţiilor de votare, cu avizul MAE.

O altă noutate a noului act normativ o reprezintă înființarea Corpului experților electorali, pentru care AEP a pledat constant în ultimii ani. Este vorba despre o bază de date ce cuprinde persoanele care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Admiterea în corpul experţilor electorali se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților vor fi primele alegeri parlamentare la care se va aplica sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, atât în secțiile de votare din țară, cât și la cele din străinătate. Acest sistem va funcționa potrivit prevederilor Legii nr.115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale și va fi folosit în premieră la alegerile locale din iunie 2016.

AEP va transmite opiniei publice, pe site-ul www.roaep.ro, detalii referitoare la prevederile Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

 

No Comments

Comments for Promulgarea Legii pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente are now closed.