Grupul parlamentar PC a pregătit şi va depune o propunere legislativă importantă propusă de doamna Lia Ardelean. Aceasta vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind susţinerea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, prin acordarea posibilităţii bunicilor de a beneficia de o sumă lunară pentru îngrijirea copilului în situaţia în care părinţii se întorc la locul de muncă.
Mai jos, aveţi expunerea de motive şi proiectul de lege.
Expunerea de motive
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind susţinerea concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, prin acordarea posibilităţii bunicilor de a beneficia de o sumă lunară pentru îngrijirea copilului în situaţia în care părinţii se întorc la locul de muncă.
Propunerea vine in sprijinul creşterii natalităţii, în sensul încurajării tinerelor familii de a avea copii, în condiţiile în care Fondul ONU pentru Populaţie avertizează România asupra fenomenului îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste.
Dacă fenomenul va continua, în scurt timp, va trebui să reconsiderăm toate segmentele societăţii româneşti în situaţia în care o persoană activă va fi nevoită să asigure sursele financiare pentru plata pensiilor unui număr din ce în ce mai mare de pensionari.
În opinia noastră această măsură va veni în ajutorul părinţilor care îşi pot relua serviciul mai repede, dar şi în ajutorul copiilor şi al bunicilor.
Dezvoltarea personalităţii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali, şcolari, comunitari.
Factorii familiali, având în vedere vârsta copilului care face obiectul prezentei iniţiative, sunt cei mai importanţi în dezvoltarea unei personalităţi armonioase, în siguraţă fizică, afectivă şi materială a copilului.
Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense este apt de a reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea personalităţii, a imaginii sale de sine şi despre lume.
În familie copilul poate să-şi investească toate resursele emoţionale şi să înveţe să şi le controleze pentru că aici trebui să fie în mod sigur un mediu afectiv, garanţie pentru o dezvoltare armonioasă.
Conform preambulului Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, acesta ‘trebuie să crească într-un mediu familial, atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere’, pentru a-şi dezvolta complet şi armonios personalitatea. Este recunoscut faptul că în cadrul familiei copilul îşi dezvoltă simţul identităţii.
Îmbătrânirea populaţiei implică o scădere a numărului persoanelor apte de muncă: nu vom mai avea 4 salariaţi la un pensionar, ci doar 2. Aceste modificări demografice vor avea consecinţe substanţiale asupra bugetelor de stat în Uniunea Europeană, de exemplu asupra sistemelor de pensii şi costurilor serviciilor medicale. În semn de recunoaştere faţă de îmbătrânirea activă Uniunea Europeană promovează programe menite să ajute persoanele în vârstă să rămână active în comunităţile lor şi premiază cele mai bune iniţiative.
Un rol specific perioadei este rolul de bunic. Sunt multe familii in care bunicii joaca un rol foarte important in creşterea nepoţilor, îndeosebi la vârste cuprinse intre 50 si 65 de ani. A fi bunic poate avea numeroase valenţe pozitive: o prelungire a rolului parental prin grija, suportul, educaţia oferita tinerelor vlăstare; beneficii legate de satisfacţia de a avea un statut important pe lângă proprii copii si de a le fi încă de folos; o legătura emoţionala ce satisface nevoia de a da si de a primi dragoste si afecţiune.
În anul 2008, Bulgaria a modificat ‘Legea pentru stimularea angajării forţei de muncă’. Prin această modificare bulgarii au reuşit să rezolve două probleme majore existente la nivelul societăţii lor şi anume creşterea natalităţii şi rămânerea activă a persoanelor în vârstă.
Concret, în urma modificării aduse legii s-a decis acordarea ‘alocaţiei de bunic/ă’, bunicii au posibilitatea, de la 1 ianuarie 2009, să-şi îngrijească nepoţii, până la împlinirea vârstei de 3 ani, pentru o sumă de 123 euro.
Un factor cu impact negativ specific pensionării, îl reprezintă scăderea veniturilor, mai ales in condiţiile socio-economice actuale, când a fi pensionar echivalează practic cu a te integra intr-o categorie defavorizata.
Cunoscând acest fapt prin modificarea adusă, bunicii pensionari, beneficiază pe lângă pensie şi de ‘ alocaţia de bunic’.
De asemenea, în Ungaria, se acordă ‘alocaţia pentru îngrijire la domiciliu’ în cuantum de 107 euro, părinţilor care au grijă de copiii până la vârsta de 3 ani, respectiv 10 ani pentru copilul cu handicap, sau pentru bunicii care au grijă de nepoţi cu vârsta între 1-3 ani la domiciliul părinţilor.
Şi în cazul Bulgariei, şi în cel al Ungariei sumele sunt aproximativ egale cu pensia minimă pentru limită de vârstă.
Un argument în plus în favoarea prezentei propuneri legislative este faptul că România nu beneficiază de un număr corespunzător de alternative pentru îngrijirea copilului până la 2 sau 3 ani.
Totodată, sistemul de creşe nu reuşeşte să răspundă tuturor solicitărilor de preluare si îngrijire a copiilor, alternativa creşelor private sau a serviciilor oferite de bone reprezintă un efort financiar prea mare pentru majoritatea familiilor.
Potrivit specialiştilor, asigurarea unui cadru afectiv si emoţional unic oferit de familie este important în dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copilului.
Propunerea legislativă vine în sprijinul tinerilor părinţi care au locuri de muncă la care nu doresc să renunţe pentru o anumită perioadă de timp, asigurându-le în acelaşi timp copiilor cadrul afectiv necesar dezvoltării armonioase.
Ţinând cont de cele prezentate anterior, vă supunem spre dezbatere şi adoptare prezenta propunere legislativă.
LEGE
Pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic – După articolul 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 81, cu următorul cuprins:
‘Art.81 – (1) În situaţia în care părinţii copilului se întorc la locul de muncă înainte ca acesta să împlinească 2 respectiv 3 ani, iar copilul rămâne în îngrijirea unuia dintre bunici, acesta primeşte o sumă de bani lunară, echivalentă cu salariul minim net pe economie.
(2) Bunicul beneficiază de prevederile alin. (1) la solicitarea expresă a celor doi părinţi fireşti ai copilului, până la împlinirea vârstei de 2 respectiv 3 ani a acestuia.
(3) Suma de care va beneficia bunicul va fi prevăzută în bugetul asigurărilor sociale de stat.’
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată
Lia Ardelean, a propus actualilor parlamentari, indiferent de partidele din care fac parte, să susţină propunerea sa legislativă care prevede ca bunicile pensionare să poată beneficia, la cerere, de indemnizaţia de creştere a copilului în locul mamelor care doresc să se întoarcă la locul de muncă.
„Propunerea legislativă vine să încurajeze părintele care doreşte să-şi continue activitatea profesională, îndeosebi mamele, prin posibilitatea ca în situaţia în care părintele copilului se întoarce la locul de muncă poate beneficia de indemnizaţia prevăzută de prezenta Ordonanţa de Urgenţă 148/2005 una dintre bunicile copilului. De asemenea, în situaţia în care beneficiara indemnizaţiei prevăzută de OUG 148/2005 este bunica pensionară, indemnizaţia lunară va fi echivalentă salariului minim net pe economie”, a subliniat Lia Ardelean.
Modificarea legislativă vine în sprijinul creşterii natalităţii, în sensul încurajării tinerelor familii de a avea copii, în condiţiile în care România se confruntă tot mai acut cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste.
„Dacă fenomenul va continua, în scurt timp va trebui să reconsiderăm toate segmentele societăţii româneşti, în situaţia în care o persoană activă va fi nevoită să asigure sursele financiare pentru plata pensiilor unui număr din ce în ce mai mare de pensionari. Consider că implicarea bunicilor în îngrijirea copiilor este o soluţie oportună, în lipsa alternativei creşelor private sau a serviciilor scumpe oferite de bone”, a argumentat Lia Ardelean.
Fostul deputat susţine că, potrivit specialiştilor, asigurarea unui cadru afectiv şi emoţional unic oferit de familie este extrem de important în dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copilului. „Nu în ultimul rând, propunerea mea vine nu numai în sprijinul tinerilor părinţi care au locuri de muncă la care nu doresc să renunţe pentru o anumită perioadă de timp, dar şi în ajutorul bunicelor, asigurând în acelaşi timp şi copiilor cadrul afectiv necesar dezvoltării armonioase în familie”, a adăugat Lia Ardelean.
No Comments
Comments for Propunerea Liei Ardelean privind acordarea indemnizaţiei pentru bunici a devenit iniţiativă legislativă PC are now closed.