Patronatul Național Român, filiala Arad, a semnat în 22 septembrie 2023 un protocol de colaborare cu Colegiul Economic Arad, o instituție de învățământ care asigură formarea profesională a elevilor în domeniul economic, pornind de la cei din domeniul HORECA, unde se știe că există un mare deficit de personal, și continuând cu cei din domeniul comercial, sprijinind orice inițiativă în favoarea învățământului dual.
Protocolul are la bază demararea unui dialog productiv în vederea corelării eficiente a cererii forței de muncă cu oferta de formare a viitoarei generații de tineri calificați în diverse domenii de activitate.
„Patronatul Național Român a semnat un protocol de colaborare cu Colegiul Economic Arad având ca scop organizarea sau sprijinul acordat în vederea organizării, în colaborare, în condițiile legii, a unor acțiuni de pregătire profesională continuă a elevilor, în domeniul economic, în funcție de nevoile de formare identificate și de resursele disponibile. Consider că orice acțiune, oricât de mică, ce vine în sprijinul mediului de afaceri, este benefică, mai ales în contextul actual, când există o criză a forței de muncă”, a declarat Ciprian Demeter, președintele Patronatului Național Român, filiala Arad.
„Ținând cont că piața forței de muncă se confruntă cu mari dificultăți, prin lipsa personalului calificat, în calitate de prim-vicepreședinte al Patronatului Național Român mi-am propus să demarez o serie de întâlniri între mediul de afaceri arădean și unitățile de învățământ cu profil tehnologic. Primul pas a fost făcut în domeniul HORECA, cel mai văduvit după pandemie, iar primul protocol semnat a fost cu cei de la Colegiul Economic Arad. Mă bucur că am găsit deschidere din partea conducerii colegiului și sunt convins că un dialog social real, între profesori, mediul de afaceri din HORECA și, de ce nu, părinți, va duce la rezolvarea deficitului de personal în acest domeniu”, a declarat Marcel Măinescu, prim-vicepreședintele Patronatului Național Român, filiala Arad.
„Ne bucură colaborarea cu Patronatul Național Român și sperăm că elevii noștri vor înțelege importanța învățării unei meserii, iar dialogul cu firmele din domeniu și practica în cadrul acelor firme vor aduce beneficii pe piața muncii, așa cum ne dorim cu toții”, a declarat Monica Băltărețu, directorul Colegiului Economic Arad.
No Comments
Comments for Protocol de colaborare între Patronatul Național Român, filiala Arad și Colegiul Economic Arad are now closed.