PRU acuză cenzurarea românismului în România

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on februarie 28, 2016 with No Comments

pru

Partidul România Unită, filiala Arad, își exprimă profunda indignare față de modul în care instituții de forță ale statului român înțeleg să cenzureze, ba chiar să pedepsească, în virtutea unei legi strâmbe, antiromânești, pe cei care îndrăznesc să promoveze valori ale neamului. În deplină și josnică obediență față de dușmanii României și românismului, patrioții ajung să fie urmăriți penal, amenințați și terorizați de către cei care ar trebui să-i apere și să îi sprijine. La sesizarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România (INSHR) Elie Wiesel, administratorul unei pagini de Facebook şi al unui site – magazin online este urmărit penal. Pentru că a cutezat să promoveze, pe pagina „ Legende vii” produse imprimate cu imaginea unor personalităţi româneşti precum Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr, jurnalistul a fost obligat să retragă totul și așteaptă condamnarea penală pentru crima de românism. Aceasta, în condițiile în care statuia lui Vass Albert, criminal de război, vinovat de asasinarea unor români, printre care și evrei, tronează în continuare pe teritoriul României. Poate, pentru faptul că Vass Albert a murit, în 1998, în SUA, iar fiul său a participat la războiul din Golf, iar mâna lungă a lui Soros ajunge, protectoare, până la locul în care este amplasat bustul fostului conte ? UDMR pretextează că nu îl omagiază pe criminalul de război, ci pe poetul Vass Albert, iar statul român spune că e OK, dar același stat român interzice omagierea unor giganți ai culturii române, pe motiv că au fost legionari. Cum putem să interpretăm această dublă măsură, de care se face vinovat în primul rând politicul? Cu toată strâmbătatea impusă de partidele politice în cârdășie cu UDMR, pentru un pumn de voturi, justiția română a dat un semnal de demnitate și curaj, retrăgându-i lui Tokes Steaua României, acordată de către Traian Băsescu. De ce politicul de după Băsescu nu a avut curajul de a spune răspicat că acordarea înaltului ordin unui dușman al României a însemnat trădare de țară și trebuie, dacă nu să fie pedepsit trădătorul, măcar să fie îndreptată trădarea ?

În cazul de față, Partidul România Unită își pune speranța în curajul justiției, care, cu riscuri enorme, pe care le înțelegem, începe să-și cucerească independența. Suntem alături de justiția română și îi cerem să nu cedeze la presiunile politicienilor năimiți, pentru că a rămas singura speranță.

Adrian Mureșan

Președinte PRU Arad 

No Comments

Comments for PRU acuză cenzurarea românismului în România are now closed.