PSD a rămas partidul care blochează reformarea României

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on mai 26, 2021 with No Comments

Dezbaterea parlamentară în care primul ministru Florin Cîțu a prezentat Planul Național de Redresare și Reziliență a fost marcat de poziția populistă și iresponsabilă a PSD.

„PNRR este un proiect care are ca obiectiv relansarea României ca răspuns la pandemie, inclusiv prin realizarea unor reforme. Avem șansa de a moderniza România, putem utiliza fonduri europene pentru autostrăzi, pentru educație, pentru sănătate. Trebuie să utilizăm peste 29 de miliarde de euro până în 2026 iar obiectivul este să fim mai eficienți, să ridicăm nivelul de trai. PNRR nu înseamnă, așa cum mincinos a spus opoziția, reduceri de pensii sau salarii. Dar reforme trebuie să facem. Evident că atunci când vorbim despre reforme, despre modernizarea României, despre drumul european, există un mare opozant: PSD. Este un partid alergic la orice demers de modernizare, care trăiește din stagnare și vrea să obțină un profit electoral din temerile oamenilor. PSD a confirmat la dezbaterea parlamentară de azi că a rămas partidul care blochează reformarea României. Odată modernizată societatea noastră, odată realizată integrarea europeană, PSD își va pierde audiența. PNRR este o șansă pentru România și aș fi așteptat de la toate partidele mai multă responsabilitate, mai mult sprijin și mai puțin circ ieftin pentru televiziunile naționale”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad. 

                                                                                              

No Comments

Comments for PSD a rămas partidul care blochează reformarea României are now closed.