scris de: Dan Coita
Am ajuns la o situație critică în care arădenii nu se mai pot bucura pe deplin de credibilitatea unor proiecte, care să ducă Aradul într-un context european. Spun asta pentru că cei de la PSD, prin atitudinea lor bulversează această credibilitate, doar din dorința de a-și clădi o imagine politică. Asistăm la o luptă mizerabilă a celor din PSD sau mai bine zis la o așa numită oportunitate de a te băga în seamă, doar de dragul imaginii politice și de a te face remarcat pe spatele altora. Nicidecum la o luptă a ideilor, a soluţiilor de viitor pentru urbea noastră pe care ar trebui să le propună autorităților locale.
Acești oportunişti politici din PSD folosesc tot felul de mercenari, pardon, parlamentari, consilieri sau chiar simpli membrii pentru a găsi „nod în papură” oricărui proiect inițiat de Primărie și aprobat în Consiliul Local (uneori votat în unanimitate chiar de către foștiibconsilieri ai PSD).
Pentru ca toată lumea să înţeleagă ce înseamnă cuvântul „oportunist”, am apelat la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, care ne oferă următoarea explicaţie: „Om care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale”.
Din câte îmi dau seama oportuniștii din PSD nu sunt deloc interesați de viitorul celor care i-au ales ci mai de grabă de a-și asigura un loc calduț și un viitor “luminos” cu cât mai puține responsabilități și cu cât mai puține inițiative (vezi cazul parlamentarului Fifor venit din Dolj cu sute de promisiuni electorale), dar în cele din urmă a ajuns ministrul apărării, o funcție deloc de neglijat.
Problema gravă este că acești politicieni, repet oportuniști, fac doar vâlvă, dar nu rezolvă nimic concret.
Un alt exemplu recent ar fi cel cu zvonul că pe amplasamentul Pieței Catedralei se va ridica un magazin „LIDL”. Falcă vrea să desființeze piața și să facă aici un magazin, așa îi prosteau cei de la PSD Arad pe bieții piețari, îi amețeau cu vorbe goale gen „noi politicienii PSD ne luptăm pentru voi, ne luptăm cu Falcă cel rău, cu toți cei ce vor ca Aradul să îmbrace altă față, una demnă de un oraș din European”. Astea toate după ce consilierii PSD au votat în unanimitate proiectul urbanistic pentru modernizarea acestei zone.
Nu cred că este omenesc din partea lor să vină cu astfel de strategii, nimeni nu este atât de tâmpit să nu vadă ce urmăresc acești politicieni. De ce nu pot venii și ei cu idei, bune sau nu, cu planuri pentru viitorul Aradului și al locuitorilor săi? De ce preferă să facă o astfel de politică? Mai deunăzi vroiau o zonă pietonală, astăzi învrăjbesc oamenii să strige împotriva Primăriei, împotriva lui Falcă. Nu că Falcă ar fi un sfânt și nu tot ce gândește el e strălucit. Dar pe cei din PSD chiar nu-i interesează absolut nimic, nu le pasă de acest oraș. Ei vor doar ca acele câteva persoane să strige împotriva lui Falcă și astfel Fifor, Căprar și acoliții lor să poată raporta mai marilor de la București că au realizat ceva.
Mare realizare domnilor de la PSD Arad! Cred că a trecut vremea promisiunilor făcute, a trecut un an și jumătate, credem că a sosit timpul să demonstrați că faceți ceva concret pentru Arad, sunteți la guvernare, aveți pârghii. Lăsați circul ieftin, nu mai plecați urechea la niște strategi depășiți. Încetați să mai profitați de orice oportunitate oferită de câțiva oameni nemulțumiți. Angajați la PSD Arad niște specialiști care să vă deschidă ochii, să încerce să vă schimbe mentalitatea moștenită de la Iliescu și Năstase, să vă aducă în secolul 21, nu să vă lase să trăiți în evul – mediu.
Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!!!
No Comments
Comments for Parlamentarii și consilierii PSD Arad, niște oportuniști ieftini! are now closed.