PSD Arad a luat act de declaraţia lui Gheorghe Falcă, prin care acesta doreşte o colaborare pentru susţinerea Aradului în cursa pentru Capitală culturală europeană. PSD va susţine orice demers care va conduce la dinamizarea vieţii culturale a Aradului. Este nevoie de o strategie care să pornească de la situaţia existentă astăzi: în ultimii 10 ani nu a existat din partea administraţiei locale o preocupare pentru actul de cultură. „Atitudinea administraţiei locale faţă de cultură trebuie să se schimbe radical. Administraţia Falcă, să ne amintim, este cea care a dorit comasarea instituţiilor de cultură. O privire atentă asupra calendarului cultural arădean arată o reducere a evenimentelor de anvergură. Înainte de administraţia Falcă, Aradul avea 6 festivaluri de teratru, din care trei pentru tineret, astăzi avem trei, dintre care unul pentru tineret. Din cinci instituţii de cultură profesioniste şi pentru amatori au rămas trei, toate profesioniste. De pe lista evenimentelor culturale au dispărut festivaluri importante, cum ar fi festivalurile de folk şi jazz. Nu a existat o preocupare pentru infrastructura instituţiilor de cultură – Teatrul de stat, o clădire superbă, are nevoie de renovări interioare, Teatrul de Marionete la fel. În schimb, primesc finanţare din fondurile destinate culturii serbări câmpeneşti, cu lăutari şi băutură, plasate în perioada campaniilor electorale. Mă refer aici la Ziua Vecinului şi, mai nou, la Ziua Familiei, inventată pentru campania electorală din luna mai. Susţinem depolitizarea demersului de promovare a culturii arădene şi cerem ca directorii instituţiilor de cultură să nu fie folosiţi pe post de activişti politici, cum s-a întâmplat recent cu directorul Teatrului. Vom participa la orice strategie de sprijinire şi promovare a culturii arădene, condiţionat de dorinţa de schimbare radicală a modului în care autorităţile locale se implică în sprijinirea actului de cultură”, a declarat Ilie Cheşa, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad.
No Comments
Comments for PSD susţine demersurile care dinamizează viaţa culturală a Aradului are now closed.