Deputatul PSD de Arad Adrian Todor nu s-a remarcat cu nimic în Parlamentul României, în peste un an de zile, de când și-a luat în primire funcția plătită regește. Încasează lunar aprox. 40.000 de mii de lei (ați citit bine, aproape 10.000 de euro!) salar și sumă forfetară, dar activitatea sa este rușinos de palidă.
Potrivit situației oficiale realizată de secretariatul Camerei Deputaților și postată pe portalul www.cdep.ro, deputatul Todor a vorbit o singură dată în plen. 31 de secunde, în anul 2016. De fapt, sunt cele 31 de secunde la rostirea jurământului! După acest efort, anul trecut s-a odihnit și nu a mai luat cuvântul deloc în plen.
Un calcul matematic simplu ne arată că deputatul PSD de Arad Adrian Todor a fost plătit cu aprox. 4000 de euro pentru fiecare secundă în care a vorbit în plenul Camerei Deputaților!
Desigur, în calculul salariului intră că în anul 2017, Todor a avut două interpelări și două întrebări, ambele depuse în scris. Cireașa de pe tortul activității sale parlamentare a fost moțiunea de cenzură pe care a susținut-o împotriva propriului său Guvern, atunci când președintele PSD Liviu Dragnea le-a comandat pesediștilor din țară debarcarea premierului PSD Sorin Grindeanu. Iar cum PSD Arad pupă mâna lui Dragnea, Todor a executat.
„Nu ne mândrim cu activitatea deputatului Todor. A votat ca județul Arad să piardă 45 de milioane de euro, de la 1 ianuarie, prin Legea Bugetului. A susținut Guvernul lui Dragnea, care a dat Ordonanțele Rușinii, noaptea, ca hoții, pentru scăparea corupților. A votat Legile Justiției, o bătaie de joc la adresa românilor corecți, cinstiți, care se trezesc că datorită intereselor unor pesediști certați cu legea au dintr-o dată drepturi mai puține decât infractorii”, a declarat secretarul general al PNL Arad, Răzvan Cadar.
No Comments
Comments for Răzvan Cadar (PNL): „Deputatul PSD Adrian Todor, 4000 de euro pentru fiecare secundă în care a vorbit în plenul Camerei!” are now closed.