Reduceri de preț numai în anumite condiții

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: ,

Published on ianuarie 22, 2020 with No Comments

Perioada reducerilor este așteptată de consumatorii din toată lumea, comercianții organizând adevarate sesiuni de shopping. Și consumatorii din municipiul Arad, s-au obișnuit în ultimii ani să beneficieze de reduceri la produsele pentru care ar fi plătit un preț mult mai mare în afara perioadei de soldări.

Trebuie menționat faptul că această practică de reducere a prețurilor la unele produse este reglementată prin lege, iar perioada și modul de a vinde prin soldare trebuie respectate.
• perioada 15 ianuarie – 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă-iarnă;
• perioada 1 august – 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primăvară-vară.

 

Vânzarea de soldare este acea vânzare însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea de “soldare/soldări/solduri” și care, printr-o reducere de preț, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri dintr-o structură de vânzare cu amănuntul, în scopul reînnoirii sezoniere a sortimentului de mărfuri. Produsele care pot fi supuse soldării sunt articolele de îmbracăminte, articolele de blănărie-pielărie, confecțiile, tricotajele, inclusiv lenjeria, țesăturile, marochinăria, încălțămintea și articolele sezoniere de sport-turism, precum și alte produse care vor fi stabilite prin norme ca facând parte din categoria produselor sezoniere. De reținut că orice anunț de reducere de preț exprimat în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice.

Comercianții care practică reducerile de preț trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

  • vânzările de soldare să fie efectuate numai în cursul a două perioade pe an, având obligația să notifice la Primăria Municipiului Arad  perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puțin 15 zile înainte de începerea operațiunii
  • obligația ca pe eticheta produsului să existe atât prețul vechi cât și prețul nou rezultat din aplicarea reducerii
  • stocul de produse propus pentru soldare să fie constituit în prealabil
  • vânzarea de soldare să aibă loc în structurile de vânzare în care produsele respective erau vândute in mod obișnuit
  • documentele legale justificative care atestă că  stocul de produse propus pentru soldare să fie constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare și achitat cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată, să fie păstrate pentru a putea fi prezentate, ori de câte ori este nevoie, organelor de control abilitate.

De menționat faptul că la Primăria Municipiului Arad există până în prezent 7 notificări de soldare depuse de către agenții economici, pentru începerea acestor practici comerciale începând cu data de 15.01.2020.  Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activităților comerciale au efectuat verificări în acest sens și vor continua monitorizarea pe toată perioada reducerilor.

 

No Comments

Comments for Reduceri de preț numai în anumite condiții are now closed.