Univ Goldiş ICIM a trecut azi fără probleme de SCM Craiova, într-o partidă contând pentru sezonul regulat al primei ligi de baschet feminin.
Tabela a arătat la final 87-49 (46-32), la capătul unui meci în care tehnicianul campioanei, Jose Araujo, a rulat întreg lotul avut la dispoziţie.
Fiind „8 Martie“, ziua în care doamnele şi domnişoarele sunt în centrul atenţiei, jucătoarele au fost întâmpinate cu flori de suporteri, aceştia fiind recompensaţi cu o victorie a favoritelor.
Pentru Univ.Goldiş ICIM, care va încheia sezonul regulat pe primul loc, au evoluat: Engelman 15 (1×3), Milovanovic 10, Manta 9, Crăciun 9, Rhoads 8, Cosby 8, D. Moraru 7 (1×3), Broomfield 7, Manea 6, Mercea 5 (1×3) şi Brosovszky 3 (1×3).
Toate gândurile taberei arădene se îndreaptă acum spre turneul final al Ligii Europei Centrale, competiţie ce va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, la Alba Iulia.
No Comments
Comments for Repetiţie înaintea „final-four“-ului Ligii Europei Centrale are now closed.