La invitaţia Ambasadorului României în Ungaria, H.E. Marius LAZURCĂ, Ioan Marin CRIŞAN, în calitate de Preşedinte al Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, însoţit de Marcel MĂINESCU, vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, au participat la o întâlnire de afaceri la Budapesta.
Au fost prezenţi în capital Ungariei: Consulul României la Gyula, H. E. Florin VASILONI, preşedintele ROCHAM România-Ungaria, János TAKÁCS, Ambassador Peter KRAFT, MBA – Hardvar University, CEO of Kraft & Associates Tourism Development, oficiali ai ROCHAM şi oameni de afaceri din cele două ţări. Au fost discutate oportunităţi de afaceri şi dezvoltarea cooperării între România şi Ungaria.
„Ca bucovinean născut la Timișoara și stabilit la Arad am multe motive să am o percepție pozitivă despre Ungaria, un stat de care ne leagă nu doar vecinătatea geografică și istoria comună, ci și suprapunerile culturale și civilizaționale vizibile cu ochiul liber
Cetățenii maghiari se numără printre cei mai numeroși turiști străini care vizitează România, iar această realitate va deveni din ce în ce mai vizibilă, datorită interesului pentru România, care va crește constant în anii următori.
Fără să ocupe unul din locurile fruntașe, investițiile maghiare în România sunt totuși semnificative (peste 900 de milioane de euro). Câteva companii cunoscute în Ungaria au decis să își extindă operațiunile și în România în domeniul energiei (MOL), bancar (OTP), medicamentelor (Gedeon Richter) și imobiliar (TriGranit). Aceste investiții nu sunt speculative, ci vizează o prezență stabilă pe piața noastră. Cred de asemenea că există potențial de creștere în domeniile turismului, agriculturii și industriei prelucrătoare conexe.
Sunt convins că aceste relații vor crește pe măsură ce infrastructura de interconectare se va consolida. A doua legătură pe autostradă, la nivelul Oradiei, gazoductul Arad-Szeged, o nouă conexiune electrică transfrontalieră, legături prin rețele de fibră optică, conducta de apă între județele Arad și Bekes – toate aceste proiecte în lucru au vocația de a impulsiona raporturile noastre economice” a declarat H.E. Marius LAZURCĂ, ambasadorul României în Ungaria.
„Participarea la acest gen de evenimente nu poate decât să ne deschidă noi orizonturi, noi oportunităţi de afaceri, noi perspective, şi mai ales noi lecţii în ceea ce priveşte abordarea afacerilor” este declaraţia făcută de Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român la revenirea de la Budapesta.
No Comments
Comments for Ioan Marin Crișan a răspuns invitației ambasadorului României la Budapesta are now closed.