Guvernul USL se pregăteşte să îşi asume răspunderea în Parlament pentru legea restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist. „Trebuie rezolvată în sfârşit problema despăgubirilor. Este un act de dreptate faţă de urmaşii celor care au fost deposedaţi de proprietăţile lor. De peste 20 de ani, se tergiversează problema retrocedărilor. Situaţia a devenit şi mai complicată după adoptarea legii 247 din 2005, susţinută de Monica Macovei. Legea iniţiată de Guvernul USL vine să răspundă unei probleme stringente: foştii proprietari şi urmaşii acestora s-au adresat Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) şi au obţinut despăgubiri în valoare de 8 miliarde de euro! Este o sumă uriaşă pentru România, povara inacţiunii timp de peste 20 de ani!” a spus deputatul Flavius Măduţa. În şedinţa de Guvern de miercuri va fi discutat în primă lectură proiectul legii restituirii proprietăţilor, urmând ca săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta să îl prezinte conducerii USL.
„Dorim asumarea răspunderi pe această lege în primul rând pentru că este o problemă urgentă, pe care trebuie să o rezolvăm cât mai repede. Suntem curioşi dacă PDL va depune o moţiune de cenzură pe această lege. Suntem curioşi dacă vor veni să spună cât de proastă e legea 247/2005, lege făcută de doamna Macovei, şi pe care au susţinut-o atunci”, a declarat deputatul Flavius Măduţa.
No Comments
Comments for Restituirea proprietăţilor, o prioritate pentru USL are now closed.