Dacă podul peste Mureş ce leagă Pecica de Secusigiu a fost realizat și a venit ca o mană cerească pentru localnici, totuși după darea lui în exploatare au apărut și problemele. Cei care doreau să ajungă dinspre Secusigiu în DN7 erau obligați să traverseze prin centrul orașului Pecica, dublând aproape numărul de autovehicule, care trec prin acest loc. Dar totul s-a schimbat, deoarece autorităţile au dat în folosinţă, chiar dacă încă nu oficial, şoseaua de centură a oraşului care duce de la pod direct în DN7.
„Este o bucurie pentru noi că s-a reuşit finalizarea acestei şosele de centură, deoarece în felul acesta se realizează o legătură normală cu DN 7. Podul a însemnat o relansare a zonei, avem multe tiruri care vin din Ungaria şi merg spre Banat pe podul de la Pecica şi până acum tot acest trafic greu se desfăşura prin interiorul localităţii” a declarat Petru Antal primarul oraşului Pecica
„Ne bucurăm de continuarea acestor investiţii, pentru localitatea noastră podul şi această şosea sunt extrem de importante deoarece ne leagă de zonele dezvoltate ale judeţului şi facilitează accesul locuitorilor din comuna Secusigiu la locuri de muncă” a conchis primarul acestei localităţi, Ilie Cheşa.
No Comments
Comments for S-a finalizat șoseaua de centură de la Pecica. Va fi dată curând oficial în folosință are now closed.