Un pas mare în cea mai importantă investiţie de modernizare a unui drum judeţean arădean! Este vorba despre tronsonul de 61,09 km al celui mai circulat drum judeţean, Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, care deserveşte aprox. 220.000 de arădeni.
Astăzi, la sediul Consiliului Judeţean, preşedintele Iustin Cionca şi vicepreşedintele Sergiu Bîlcea au semnat cu SC Starcom Exim SRL din Cluj-Napoca contractul de servicii de proiectare tehnică. În cadrul contractului se va elabora documentaţia tehnico-economică. SC Starcom Exim va asigura şi asistenţa tehnică din partea proiectantului (urmărirea execuţiei lucrării).
Valoarea totală a proiectului este de 141,7 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean este de aprox. 4 milioane de lei (cofinanţare şi cheltuielile neeligibile).
„Anul acesta a fost un an de muncă intensă în Consiliul Judeţean pentru elaborarea şi depunerea proiectelor de modernizare a 245 km de drumuri judeţene, a proiectelor de realizare a unui nou pod peste Mureş şi a unui pasaj peste calea ferată în zona Vladimirescu. Valoarea totală a acestor proiecte depuse spre finanţare prin Programul Operaţional Regional, transfrontalier şi Programul Naţional de Dezvoltare Locală este de peste 145 de milioane de euro. Vom moderniza drumurile Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, Sânpetru German-limită judeţ Timiş, Curtici-Macea-Sânmartin, Nădab-Zărand-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. Vom depune spre finanţare finalizarea şoselei de centură a municipiului Arad. Regret că Guvernul a decis să nu finanţeze şi reabilitarea drumurilor DN 79-Mişca-Apateu-Berechiu, Gurahonţ-Dieci-Buteni, Lipova-Şiştarovăţ-Cuvejdia, Târnova-Tauţ, în total aprox. 80 km, pentru că ar fi reprezentat o investiţie importantă pentru cetăţenii din zonă” – a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
La rândul său, vicepreşedintele Sergiu Bîlcea a accentuat că după elaborarea documentaţiei tehnice lucrările la drumul judeţean Arad-Şiria-Pâncota-Buteni vor începe efectiv la sfârşitul anului 2018. Conform contractului, ele vor dura trei ani.
„Prioritatea mea absolută este modernizarea drumului judeţean Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, aşa cum am anunţat la începutul mandatului nostru. Facem un pas important pentru începerea efectivă a lucrărilor, în anul 2018. Faptul că într-un an de zile am realizat proiecte în valoare de 145 de milioane de euro pentru drumurile judeţene demonstrează că respectăm arădenii şi programul administrativ pe care ni l-am asumat. Modernizarea drumului judeţean Arad-Şiria-Pâncota-Buteni va facilita accesul înspre municipiu şi oraşele Sebiş şi Pâncota, spre obiectivele turistice din judeţul Arad, respectiv staţiunea Moneasa, Căsoaia, lacul Tauţ, Podgoria Aradului. Nu în ultimul rând, am avut în vedere creşterea siguranţei în trafic pe un tronson periculos”, a declarat vicepreşedintele Sergiu Bîlcea.
No Comments
Comments for S-a semnat contractul de proiectare tehnică pentru modernizarea celui mai important drum judeţean arădean, Arad-Şiria-Pâncota-Buteni! are now closed.