Sacul lui Moș Crăciun nu s-a golit și a revenit azi la Cantina Municipală, unde i-a găzduit pe elevii mai nevoiași de la două școli din Arad. Alături de “Moşul” cel bun şi blând a fost prezentă Oana Pârvulescu – director al DDAC şi Mariana Szucs – administrator al cantinei, fără de care sacul de Crăciun, cu siguranţă nu putea avea atâtea daruri în el.
“Ca în fiecare an, la fel şi anul acesta, pe lângă copiii de la Centrul “Curcubeul”, și elevii de la școlile partenere, care beneficiază din partea noastră de o masă caldă, s-au bucurat și astăzi de o masă la cantină şi bineînţeles, “Moşul” a fost și el prezent, împărțind celor mici daruri, să se poată bucura şi ei de Sfintele Sărbători de iarnă. „Sacul Moșului” nu s-a golit, mai are cadouri și pentru zilele ce vor urma ”- a declarat Oana Pârvulescu, director DDAC Arad
A fost o întâlnire emoţionantă, cu poezii şi cântece pentru „Moşul“ atât de îndrăgit şi de aşteptat, cu surprize şi daruri, şi, mai ales, cu cel mai important lucru într-o lume atât de încrâncenată. Bucuria din ochii unui copil!
Moşul mai zăboveşte şi zilele următoare aici, cum vă spuneam sacul încă nu s-a golit. Vine rândul altor copii cuminţi să-şi primească darurile.
[nggallery id=259]
No Comments
Comments for Sacul lui „Moș Crăciun” nu s-a golit încă! El mai poposește și zilele următoare la Cantina Municipală are now closed.