Samuel Caba: „Lumea în care trăim poate şi trebuie să fie mai bună”

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on decembrie 21, 2016 with No Comments

caba

”Trăim în realitatea a două lumi: cea cotidiană şi cea eroică.

În lumea cotidiană avem parte de evenimente care ne tensionează emoţional şi fizic. De la nervozitatea pierderilor unor alegeri (fie ele şi parlamentare) la fenomenul numit DNA marcat de isteria corupţiei. Afectaţi şi fizic (unii) de experienţe nefericite practicate pe semenii noştri până la zguduitoarele veşti că ISIS a mai făcut nişte victime: un ambasador rus în Turcia, iubitor de cultură, cade răpus de glonţul asasin, la Berlin o mulţime e spulberată de „camionul morţii”, iar Elveţia ţine pasul cu Europa declarând o stare generală de insecuritate.

Dar, din fericire, mai există o lume – cea eroică! Ea aparţine OAMENILOR CREŞTINI. Aceştia, indiferent de ISIS, de atentate, de corupţie, de tehnocraţi sau de orice vremelnicie, se pregătesc de minunata sărbătoare a CRĂCIUNULUI. Cu bradul împodobit, cu ignatul porcului, cu colinde printre fulgi de zăpadă, cu MOŞ CRĂCIUN, toate într-un buchet al fericirii şi a bucuriei că s-a născut Iisus Mântuitorul Lumii!

Cel care s-a născut în ieslea din Betleem, cel fără de păcat e dătătorul nostru de speranţă că lumea în care trăim poate şi trebuie să fie mai bună, că se poate trăi în armonie aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul Iisus – Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.

Fie ca acest Crăciun să ne dea înţelegerea iubirii faţă de aproapele ca supremă bucurie a existenţei noastre.

Hristos s-a născut! și Sărbători binecuvantate! Crăciun Fericit”

No Comments

Comments for Samuel Caba: „Lumea în care trăim poate şi trebuie să fie mai bună” are now closed.