Ca membru al Consiliului de Administraţie al „Recons”, Samuel Caba candidatul Mişcării Populare la Primăria Aradului a propus la şedinţa de săptămâna trecută, ca măcar de la ora 18,00 intrarea pe Ştrandul Neptun, în zona comercianţilor să fie gratuită. Pentru că nu era pe ordinea de zi, a rămas ca propunerea să fie discutată ulterior. „Propunerea mea nu a fost respinsă, nici comentată pozitiv sau negativ, însă nu a putut fi luată în dezbatere, pentru că nu era pe ordinea de zi, ci am anunţat-o la punctul „Diverse”. Eu cred că există şanse de materializare, la următoarea şedinţă urmând să fie luată în dezbatere”, spune Samuel Caba. În opinia sa, impunerea taxei de intrare, inclusiv pentru sectorul comercianţilor a fost o grea lovitură dată acestora şi implicit economiei municipiului. „Părerea mea este că de la bun început a fost o eroare, stabilindu-se taxă de intrare în zona comercială, unde oamenii merg să se destindă, să bea un suc sau o bere. Înainte, cînd intrarea era liberă, zona comercială era plină, mulţi oameni venind din alte localităţi sau chiar din Ungaria. Acum aproape că nu mai vine nimeni, iar comercianţii abia dacă reuşesc să îşi scoată cheltuielile din cauză că nu au clienţi. Sunt convins că, dacă intrarea ar fi liberă, pe ştrand s-ar dezvolta şi alte mici afaceri, cum ar fi, de exemplu deschiderea unei frizerii sau de ce nu, a unei farmacii. Dacă tot s-au organizat dezbateri pe tema ştrandului, prin aprobarea propunerii mele s-ar putea face un prim pas, dovedindu-se că există voinţa de a face din Ştrandul Neptun un loc al tuturor arădenilor aşa cum era odinioară” a declarat Samuel Caba.
No Comments
Comments for Samuel Caba propune în C. A. Recons intrare gratuită pe ştrand după ora 18,00 are now closed.