Șapte măceni au doinit drumul spre gara ultimului tren-UNIREA

La Praznicul Sântămăriei Mici, în decorul încărcat de istorie, pitoresc și parfum de frunze arămii, al Muzeului Satului, Timișoara, am participat la ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Doinelor. Inițiat la Seceani, Orțișoara, prin grija doamnei Delia Rădmănăștean, absolventă a Preparandiei arădene, festivalul din anul acesta a reunit colecționari de frumos din Arad, Timiș, Caraș, Alba, dar și din Serbia, Ovcea, Petrovasâla, Uzdin  prin farmecul Bunicuțelor, pictorițe naive și scriioare în grai.

La Casa Tatălui meu

O atmosferă pătrunsă de evlavie a împresurat audiența în cadrul natural la Casa de festivități, lângă lacul ce a muțit vreme de trei ore.

Aici s-a desfășurat Simpozionul tematic, dedicat Zilei Limbii române și Anului Centenar.

Moderatorul, domnul Aurel-Matei Bancu, secretar al Asociației Culturale „Constantin Brâncuși”, Timișoara, a rostit Cuvântul de întâmpinare și anume: „Știm, Banatu-i fruncea, dar Ardealul, iată, azi, vine cu Macea și Pecica, Alba Iulia Unirii,  dar și Carașul, prin Petrică Panduru,    reprezentanți ai românilor din Serbia, scriitori în grai, conducători de reviste din Presa rurală, să dea istoriei fila sa, să stăm oleacă la givan.”

Rând pe rând, oficialități, invitați, membri cenaclului asociației, reprezentanții muzeului gazdă, oaspeții, în număr impresionant, au audiat rostiri dedicate temei simpozionului. Din Arad, a rostit un Eseu despre făptuirea Marii Uniri și rolul doinei în alinarea dorului, prof. univ. dr. Anton Ilica și prof. Delia Chevereșan, Pecica, acompaniată, de peste Mureș, de celebra Pită. De Pecica!

Doamna europarlamentar Maria Grapini a oferit efigii emblematice cu România Anului 100.

„La Casa Tatălui meu”, priceasna rostit-cântată de măceanul Tolan Traian, 88 de ani, a fost răspunsul dat preotului care a oficiat o comemorare în memoria marei interprete Maria Tudor, de la a cărei săvârșire din viață au trecut șase luni.

Soțul interpretei, domnul Luca Novac și mai tânărul Novac, au înălțat răsunet de Doine prin taragot, ca liniștea Cerului să oprimescă și să o ocrotească  pe marea artistă.

Despre taina doinelor, ca peregrin prin toate cele patru anotimpuri, a vorbit dar a și doinit, artista timișoreană Livia Ilcău.

Expoziția Etnologică-parte de festival

Reunind participanți din multe zone ale țării, dar și din Serbia, această exoziție a demonstrat perpetuarea datinilor strămoșești pe Scena sufletului de român.

Decorul scenei a fost asigurat de Casa șanovițană, prin colecționarul Ioan Nelu Roșca.

Au mai putut fi admirate Mesele cu Pita de Pecica, Păturata de Uzdin și costumele Bunicuțelor, Casele din Ocea, Petrovsâla, cu interioare neștirbite dar și impresionanta colecție a Deliei Rădmănăștean, Orțișoara. Casa măceană a reunit obiecte de decor și port local, prin grija ing. Cristian Vuin și Elena Popescu. A fost prezent și Baci Ghiuri cu ortaca Elena Stoian-Ciocăneaua, care au oferit spre degustare Zamă de părădaică, pe un Covor constând din Casa unui participant la Unirea cea Mare, Ioan Șandor cu tricolori străjuită de un banner cu Castelul Macea. Pe care covor a pășit și Doamna Banatului, solista Nicoleta Voica!

Șapte măceni prezenți au doinit și reconstituit Drumul spre Gara Ultimului Tren-Unirea

„Am venit la acest festival să cinstim memoria străbunilor, cei șapte măceni, bătuți cu furci și ascunși în cociile cu tulei. Purtăm port local, femeiesc și bărbătesc, de-acum o sută de ani, este pentru noi un gest dumnezeiesc,   recuperatoriu, chiar dacă Raiul e încă departe! Mă onorează prticiparea la astfel   de Cultură rurală și nu am venit singur, ci cu alți șapte măceni. Pe scenă, în pas cădelnițat, cu frică de ziua de mâine, însoțesc cuplul Pelheș Ecaterina, 84 de ani, care s-a fălit cu râdurile de poale cusute la gătatul muncii ca zâua și ortacul Tolan Trăiare, Pirchița, care  a scos din Vocea anilor   memorabile doine și cântece nepieritoare. Că fac parte sau nu din Patrimoniu, timpul drept va decide! Vă  doresc un Recital al unchiului Pirchița, pe măsura vârstei dumnealui” a spus ing. Cristian Vuin, un animator cultural care are vena tradiției în sânge!

Doina, Doleo, Dvoinitza, Daina, Duinu…

Fie că s-a cântat la stână, furcării, șezători, în prezența lăutarilor sau  a capella, doina, prin acest festival, la vârsta Celor șapte ani de-acasă, mustește a răcoare! A prospețime și dor, alean, bejanie, petrecere, fugă și dragoste! Nu trebuie să ne împăunăm că am participat!  Mai degrabă că am ascultat din voci de nonagenari  că „Doina cine o spune, face inima tăciune!”

Florica R. CÂNDEA