În Pădurea Dumbrava din localitatea Beliu, va avea loc – duminică10 august – a 41-a ediţie a sărbătorii câmpeneşti locale intitulată ,,Praznicul de pită nouă”, prin grija şi sprijinul acordat de Primăria comunei Beliu şi CJ Arad.
În dimineaţa zilei, feciorii, călare pe cai, aşteaptă oaspeţii în centru comunei. Alături de întregul alai (“cocii” frumos împănate care duc tinerii dansatori ai grupului folcloric local precum şi taraful ce va cânta în timpul spectacolului folcloric), oaspeţii vor fi conduşi în pădurea Dumbrava, locul de desfăşurare al sărbătorii tradiţionale locale.
După o slujă de binecuvânare, oficiată de pr. Ioan Huţiu Ioan, primarul comunei, Pavel Ţica, va saluta oaspeţii, întreaga lume adunată la praznic.
Pe scenă vor urca ansambluri folclorice cunoscute printre care; “Cununiţa” de la UVVG Arad, “Edera” din Macea, “Druscelele” din Bărsa alături de consacraţi solişti vocali cum ar fi; Vasile Conea, Suzana Toader, Paula Paşca, Ionuţ Guvar.
Spectacolul folcloric va ţine până la lăsarea serii.
No Comments
Comments for Sărbătoare câmpenească la Beliu. “Praznicul de pită nouă” are now closed.