Arădenii trecuți bine de prima tinerețe au sărbătorit într-un cadru festiv “Ziua Internaţională a Vârstnicilor”. Primăria municipiului Arad, prin Direcţia de Asistenţă Socială a organizat o petrecere, deja devenită tradiţie. Bunicii şi bunicuţele au avut prilejul să uite de grijile cotidiene ale pensionarului, aceştia demonstrând că încă pot face furori, pe ringul de dans.
„Cu ocazia „Zilei Internațională a Vârstnicilor”, gândul meu se îndreaptă cu mult respect, și recunoștință către toți cei care au muncit cu multă dăruire și sacrificiu pentru educația și bunăstarea noastră, a generațiilor mai tinere. Sunt puţine oraşe care, de ziua internaţională a vârstnicilor, se pot lăuda cu un asemenea eveniment. Sunt bucuroasă să văd cum acești bunici și bunicuțe nu și-au pierdut energia, în ciuda greutăților care apasă zi de zi pe umerii lor. Instituția noastră, împreună cu Consiliul Local Municipal Arad am reușit și de această dată să organizăm un eveniment cu totul deosebit, dedicat în exclusivitate vârstnicilor. Vreau să le urez cu această ocazie „La Mulți Ani cu multă sănătate și bucurii!” a subliniat Oana Pârvulescu, directorul general Direcția de Asistență Socială Arad.
Printr-o serie de servicii oferite persoanelor vârstnice, Direcția de Asistență Socială Arad urmăreşte să promoveze respectarea demnităţii persoanelor vârstnice, prevenirea izolării acestora, lupta împotriva abuzului, neglijării dar și păstrarea echității. Totodată, datoria cetăţeanului e de schimbare a atitudinilor şi percepţiilor faţă de persoana vârstnică şi de creare a unor punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.
No Comments
Comments for Sărbătorirea “Zilei Internaţionale a Vârstnicilor” a devenit deja o tradiție pentru Direcția de Asistență Socială Arad are now closed.