Schimbare de prioritate în zona podului din Grădiște

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on iunie 12, 2019 with No Comments

Începând de vineri, 14 iunie 2019, va intra in vigoare o  nouă schimbare de prioritate. Astfel conducătorii de autovehicule care ies de pe strada Bihorului la intersecția cu strada Nelu Aristide Dragomir, vor trebui să acorde prioritate conducătorilor care trec pe sub podul de la Grădiște. Modificarea de prioritate a fost aprobată
în cadrul şedinţei Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei din Municipiul Arad din 7 iunie 2019.

În momentul de față, la intersecția dintre strada Bihorului și Nelu Aristide Dragomir,

conducătorii autovehiculelor de pe strada Bihorului au prioritate de trecere față de cei care vin de pe strada Nelu Aristide Dragomir, pe sub Podul de la Grădiște, sensul de mers spre Bulevardul Revoluției.

Având în vedere că strada Bihorului este o stradă cu un nivel de trafic redus, utilizată în general de riverani și luând în considerare nivelul ridicat de trafic care trece pe sub podul din Grădiște, Comisia de Sistematizare a Circulaţiei din Municipiul Arad a aprobat modificarea priorității în favoarea străzii Nelu Aristide Dragomir, pe sensul de mers spre Bulevardul Revoluției.

Nivelul scăzut de trafic de pe strada Bihorului, configurația acelei intersecții, precum și valorile ridicate de trafic de pe străzile Nelu Aristide Dragomir și Onisifor Ghibu, analizate împreună, au indicat ca oportună o astfel de modificare. Raportul final al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al orașului indică o creștere accelerată a numărului de autovehicule prezente zilnic pe străzile Aradului. Prin urmare, este necesară o analiză atentă a nivelului de trafic și adoptarea unor măsuri care să scadă, pe cât posibil, timpii de deplasare.“, a declarat  Bogdan Vlad-Boca, vicepreședintele Comisiei de Urbanism Amenajarea Teritoriului, Protecţia Mediului şi Turism din cadrul Consiliului Local Municipal Arad.

 

 

No Comments

Comments for Schimbare de prioritate în zona podului din Grădiște are now closed.