Primăria Tîrnova a efectuat astăzi viramentul bancare pentru plata salariilor tuturor categoriilor de bugetari de pe raza comunei, informează primarul Florin Farcaşiu. „Astăzi am efectuat viramentul iar începând de mâine toate categoriile de bugetari din comună, adică funcţionarii publici, cadrele didactice, persoanele cu handicap şi asistenţii personali, vor avea salariile pe carduri”, a declarat primarul Florin Farcaşiu.
De remarcat, că plata salariilor a fost posibilă ca urmare a demersurilor întreprinse de primarul comunei la Ministerul Finanţelor. „Mă bucur că am găsit o soluţie pentru a le putea da oamenilor banii, chiar şi fără adoptarea bugetului comunei – situaţie în care am ajuns din cauza celor de la PDL şi PSD. Din fericire, ne-am încadrat în prevederile legislative care privesc cazurile consiliilor locale în curs de dizolvare”, a declarat Florin Farcaşiu. Reamintim că primarul a sesizat Tribunalul cu o cerere de dizolvarea a Consiliului Local Tîrnova, entitate administrativă a cărei activitate a fost blocată de o alianţă locală între PDL şi PSD.
No Comments
Comments for Se dau salariile la Tîrnova! are now closed.