După succesul de care s-a bucurat prima ediție din luna iunie și la cererea pasionaților de șah din Arad, Clubul de șah Vados, cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad organizează o nouă acțiune de promovare a șahului în rândul amatorilor de șah, prin organizarea a 4 competiții de șah in 4 zone ale orașului: Vlaicu, Micălaca, Centru și Grădiște.
Vor avea parte toți iubitorii jocului de șah, legitimați sau nelegitimați, cu mențiunea că dintre jucătorii legitimați sunt acceptați doar amatorii, adică jucătorii cu elo sub 2000.
Programul competițiilor este următorul: sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 16.00, cei din cartierul Vlaicu sunt așteptați în parcarea magazinului Kaufland, în timp ce cei din Micălaca vor juca de la aceeași oră pe aleea pietonală Borsec (spre Parcul 23 August).
Sâmbătă, 8 octombrie, tot de la ora 16.00, va fi rândul celor din Grădiște să se întreacă în parcul de pe strada Petru Rareș, iar cei din zona centrală vor juca în același timp în Parcul Eminescu din spatele Primăriei.
Finala va avea loc duminică, 9 octombrie, de la ora 11.00, în Piata „Avram Iancu“ din spatele Teatrului.
Se vor califica în finală și se vor premia (premii în produse de șah la faza pe cartiere și în bani la finală) în fiecare zonă primii 5 clasați în clasamentul general, primii trei jucători nelegitimați si primii trei copii sub 12 ani (băieți și fete separat).
Jucătorii care nu stau in nici unul din cele 4 cartiere în care vor fi concursuri, pot participa în oricare zonă doresc.
Înscrierile vor avea loc la fața locului cu 30 de minute inainte de ora începerii.
No Comments
Comments for Se reia șahul în cartiere are now closed.