Se scot la concurs posturi la Spitalul Județean Arad

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on februarie 16, 2024 with No Comments

În cursul zilei de astăzi se vor afișa, pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, anunțurile pentru primele concursuri de ocupare a posturilor vacante, după ce, în luna ianuarie, Guvernul României a aprobat scoaterea la concurs a 76 de posturi. Primele anunțuri vor fi pentru posturile de infirmieri, brancardieri și registratori medicali, urmând mai apoi cele pentru asistenți medicali și medici. 

 „Vreau să precizez, că aceste concursuri se vor derula după un nou regulament, care va fi publicat în același loc cu anunțurile de concurs. Ca elemente de noutate, tematica și bibliografia de concurs vor fi diferențiate între proba scrisă și proba practică; proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări (și nu în test grilă); în cadrul probei practice candidatul va extrage electronic numărul subiectului; probele vor fi înregistrate audio-video, cu echipamente fixe, amplasate în două săli pregătite special pentru susținerea concursurilor.

În cazul concursurilor pentru asistenți medicali se introduce ca probă suplimentară și eliminatorie, testarea competențelor, de bază, referitoare la utilizarea calculatorului, care se va desfășura anterior probei scrise, conform legii. Pentru a veni în sprijinul candidaților a fost redus volumul bibliografiei de concurs iar odată cu publicarea anunțurilor, pe site-ul instituției se vor regăsi și lucrările cuprinse în bibliografie. După publicarea anunțurilor cei care doresc să se alăture echipei spitalului au la dispoziție trei săptămâni pentru a se pregăti pentru concurs”, a declarat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

No Comments

Comments for Se scot la concurs posturi la Spitalul Județean Arad are now closed.