Consilierii locali au fost convocați miercuri, 18 august 2021 în ședință publică extraordinară cu aproape 30 de puncte pe ordinea de zi. Cu această ocazie a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea celor 22 de titluri și distincții oferite cu ocazia Zilelor Aradului și cel referitor la Diplomele de Aur oferite, cu aceeși ocazie, cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Aleșii locali au mai fost de acord și cu transformarea unor locuințe aflate în fondul de locuințe sociale, libere la această dată, în locuințe de necesitate și repartizarea acestora unui număr de 10 familii care locuiesc pe strada Sabinelor, dar și cu acordarea gratuității la transportul cu trenulețul turistic de agrement cu ocazia zilei de 1 iunie și a Zilelor Aradului. În schimb propunerea de schimbare a destinației imobilului în care a funcționat Școala Gimnazială nr. 10 ”Frații Neuman” și trecerea sa din domeniul public al acestuia în domeniul public al județului Arad, în scopul utilizării spațiilor pentru activitățile instituțiilor publice subordonate Consiliului Județean Arad, a fost respins. Și tot azi a fost admisă plângerea prealabilă prin care se solicită revocarea punctelor din HCLM nr. 221/2021 care prevedeau fuziunea prin contopire a Liceului Tehnologic “Aurel Vlaicu” Arad, cu Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad și cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto “Henri Coandă” Arad, urmând a se înfiinţa o nouă unitate cu personalitate juridică intitulată Liceul Electromecanic de Construcții și Protecția Mediului Arad.
„Pot să constat cu un zâmbet amar că din partea consilierilor PSD, USR și uneori și PMP, una vorbim și alta facem. Toată lumea e de acord cu reforme, dar când e vorba de organigrama Primăriei Arad cu restructurări ne răzgândim, când vorbim despre comasarea unor școli, din nou, încercăm să punem piedică eficientizării lor. Vă rog pe dvs. să verificați rezultatele acestor unități de învățământ la ultimul Bacalaureat. De aceea cred că domniile lor rămân doar în sfera momentului politic când fac unele declarații, iar după ce trec de votul cetățenilor și când ar trebui să devină mult mai responsabili în luarea unor decizii, uită de reformă, de promisiuni și se comportă așa cum se vede, din păcate. Mergem înainte, iar acolo unde depinde strict de noi facem reformele atât cât putem.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
No Comments
Comments for Ședință extraordinară a Consiliului Local are now closed.