Senatorul Ioan Cristina a salutat decizia Ministerului Dezvoltării Regionale de a da înapoi Consiliului Judeţean Arad drumul Arad – Felnac, pentru ca administraţia judeţeană să poată începe reabilitarea lui.
„Mă bucur că insistenţele mele la minister, unde am depus chiar şi o interpelare pe acestă temă, au dat roade iar drumul a revenit la Consiliul Judeţean Arad. Mai rămâne doar ca autorităţile judeţene să treacă, aşa cum au promis, la reabilitarea lui”, a declarat Ioan Cristina.
Senatorul şi-a exprimat speranţa că şi celălat drum pentru care a depus interpelare la Ministerul Dezvoltării Regionale, adică Arad – Şiria – Seleuş, va reveni în cel mai scurt timp la Consiliul Judeţean Arad, pentru a fi reabilitat din fondurile administraţiei judeţene. „Din păcate, situaţia juridică împiedică, încă, trecerea drumului înapoi la Consiliul Judeţean Arad, dar sper că şi această problemă va fi rezolvată în cel mai scurt timp”, a precizat Ioan Cristina.
Reamintim că senatorul Ioan Cristina a interpelat, încă de anul trecut, doi miniştri pe tema drumurilor judeţene 709 Arad – Seleuş și 82 Arad – Secusigiu – limită cu judeţul Timiş, care se află într-o stare foarte proastă, punând în pericol viaţa participanţilor la traficul rutier.
Interpelările au fost adresate, atunci, vicepremierului Liviu Dragnea, în acelaşi timp ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, şi Ramonei – Nicole Mănescu, ministru al Transporturilor.
În interpelări, senatorul a descris situaţia celor două drumuri şi le-a cerut celor doi miniştri să vină cu soluţii în ceea ce le priveşte. Senatorul a arătat că după suspendarea PNDI – program prin care cele două drumuri trebuiau reabilitate – situaţia lor a devenit ambiguă, ele nefiind predate înapoi Consiliului Judeţean Arad pentru a se putea executa lucrările pe plan local. Asta deşi, a arătat senatorul, Consiliul Judeţean Arad a alocat fonduri în acest sens şi ar fi putut trece la executarea lucrărilor de reabilitar
No Comments
Comments for Senatorul, Ioan Cristina salută decizia Ministerului Dezvoltării Regionale de a da înapoi Consiliului Judeţean Arad drumul Arad – Felnac are now closed.