Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a clarificat aspectele legate de anumite acuze venite din partea parlamentarilor Fifor şi Calimente, atât cu privire la contractul de toaletare a vegetaţiei la drumurile judeţene, cât şi la contractul privind deszăpezirea. „Domnii respectivi, mânaţi de interese politice, au difuzat în spaţiul public informaţii care nu sunt conforme cu realitatea. În ceea ce priveşte toaletarea vegetaţiei, s-au strecurat trei erori grosolane. Valoarea lucrărilor NU este de 500.000 de euro, ci mai puţin de 100.000, iar licitaţia a fost făcută la nivelul întregului judeţ, NU «ruptă» pe cinci tronsoane, aşa cum au precizat cei doi parlamentari. Contractul, care vizează peste 1100 de kilometri de drum, a fost câştigat prin licitaţie, NU prin atribuire directă. Cel de-al doilea aspect al contractului privind deszăpezirea are şi el erorile şi insinuările sale nerealiste. Acesta este de fapt împărţit, nu «rupt» pe cinci zone, şi asta deoarece am căutat să scurtăm timpii de intervenţie, fiecare dintre cele cinci zone – Arad, Sebiş, Lipova, Chişineu-Criş şi Ineu – având o bază proprie, dotată cu utilaje şi toate cele necesare. Cred că, mai degrabă, cei doi parlamentari sunt «înzăpeziţi» în campanie, «rupţi» de realităţile judeţului şi difuzează cifre şi informaţii false”, a precizat Sergiu Bîlcea.
De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a subliniat că respectivul contract de deszăpezire a fost atribuit ca urmare a unei licitaţii multianuale, în octombrie 2015, acord-cadru valabil până în 2019. Trebuie subliniat că licitaţia pentru contractul de deszăpezire a fost atribuită abia la a treia încercare. Anual se semnează contracte subsecvente pentru a se asigura o intervenţie promptă şi eficientă. În această iarnă, Consiliul Judeţean a alocat 7,1 milioane lei, o sumă maximă în varianta în care timpul nefavorabil s-ar întinde pe toată perioada iernii. „Alocarea acestei sume nu înseamnă că toţi banii vor fi cheltuiţi. Bunăoară, iarna trecută am economisit circa 4 milioane de lei, bani destinaţi reabilitării drumurilor. Sperăm ca şi în acest an economia să fie cât mai mare, banii urmând aceeaşi destinaţie: reabilitarea drumurilor. Până în prezent nu s-a plătit nimic, nici măcar nu a fost dat ordinul de echipare. În caz de nevoie, se va interveni prompt pe drumurile judeţene, fiecare dintre cele cinci baze fiind verificată, dacă este pregătită pentru intervenţie”, a completat Sergiu Bîlcea.
„Domnii Fifor şi Calimente ar trebui să fie preocupaţi de modul în care consilierii judeţeni, colegi de partid cu dumnealor, au votat la unele proiecte importante ale judeţului. Consilierii PSD şi ALDE au votat împotriva preluării Cetăţii Şiria în patrimoniul Consiliului Judeţean şi astfel accesarea banilor pentru transformarea acestui obiectiv istoric într-unul turistic este întârziată şi chiar riscăm să pierdem finanţarea. De asemenea, aceiaşi consilieri judeţeni au votat împotriva întocmirii documentaţiei pentru drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni. Acestea sunt exemple care dovedesc că PSD şi ALDE votează împotriva intereselor arădenilor”, a mai adăugat vicepeşedintele Sergiu Bîlcea.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea: „Domnii Fifor şi Calimente sunt «înzăpeziţi» în campanie” are now closed.