PSD a adus România în situaţia de a fi serios pusă în discuţie pe tema justiţiei, de către instituţiile europene, din cauza atacurilor repetate la adresa independenţei justiţiei.
„Avem nevoie de justiţie independentă şi democraţie pentru noi, nu pentru că aşa ne spun europenii. PSD încearcă să discrediteze criticile justificate ale oficialilor europeni, spunând românilor că străinii ne vor răul. Discursul lui Dragnea a început să semene cu discursul disperat al lui Ceauşescu de acum 29 de ani, acuză şi el agenturile străine, când de fapt are o problemă cu legea şi cu românii. Nu, oficialii europeni nu atacă România, ei îi apără pe români şi instituţiile fundamentale ale democraţiei.
Fuga PSD de justiţie ameninţă viitorul european al României, pentru că a devenit evident că Dragnea şi susţinătorii săi vor sacrifica orice pentru a scăpa de o judecată corectă. În acest moment, PSD are un singur obiectiv: să subordoneze justiţia şi să închidă gura celor care protestează, să îi discrediteze pe toţi pentru a-şi atinge obiectivele. În loc să guverneze, să se ocupe de dezvoltarea economiei, de infrastructură, guvernarea seamănă cu încercarea de evadare din democraţiea unui grup de răufăcători.
În loc să discutăm proiecte europene, să folosim fondurile europene pentru dezvoltare, cei de la PSD riscă să ducă România în grupul ţărilor care vor suporta sancţiuni şi care vor fi marginalizate, pentru nerespectarea valorilor minimale ale unui stat de drept. PSD demonstrează în aceste zile incapacitatea sa de a asigura un viitor decent, democratic şi european pentru România”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedinte PNL Municipiul Arad.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea (PNL): Fuga PSD de justiţie ameninţă viitorul european al României! are now closed.