PSD îşi recunoaşte propriile minciuni şi erori: în jumătate de an, a modificat de două ori programul de guvernare!
„Toată lumea a înţeles că nu te poţi baza pe PSD. Zilele acestea, câţiva şefi ai PSD şi ALDE s-au închis într-un birou şi au decis cum modifică programul de guvernare, ce aplică şi ce nu aplică din acest program. Nu este corect. Un program de guvernare este validat de două ori, de către electorat şi de Parlament. De fapt, un Guvern, la investire, prezintă un program de guvernare care este votat odată cu executivul. Practic, PSD îşi bate joc de aceste reguli democratice şi modifică programul de guvernare după cum bate vântul propriilor interese. Evident, parlamentarii PSD se fac că nu observă aceste aspecte, continuă să fie propagandişti ai guvernării incompetente.
Sunt multe promisiuni ale PSD la care se renunţă: reducerea TVA de la 1 ianuarie 2018 a fost amânată, majorările salariale promise unor categorii de bugetari, printre care profesorii şi medicii au fost amânate. Odată cu investirea Guvernului Tudose, PSD a venit cu soluţii financiare pentru a susţine politicile populiste care au stârnit un val de indignare în mediul de afaceri: impozitarea companiilor pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, renunţarea la TVA zero pentru tranzacţiile imobiliare şi publicitate. Sunt măsuri care nu au fost prezentate electoratului, dar au fost trecute în programul de guvernare al lui Tudose. Acum, PSD renunţă la aceste măsuri, ceea ce exprimă recunoaşterea incompetenţei şi a oportunismului lor.
Din păcate, este evident că economia românească nu a scăpat de gândirea nocivă a PSD: au rămas găurile din buget de acoperit şi sunt convins că PSD va căuta alte măsuri anti-economice pentru a acoperi acele găuri”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea (PNL): „PSD modifică programul de guvernare după cum bate vântul propriilor interese!” are now closed.