Disperaţi să obţină bani pentru a-şi finanţa minciunile electorale, cei de la PSD pregătesc terenul pentru a lua banii românilor care muncesc în străinătate.
„PSD vrea să impoziteze veniturile românilor realizate în străinătate. Aceasta este miza proiectului prin care cei care trimit bani din străinătate prin bănci trebuie să declare sursa obţinerii banilor, sub ameninţarea confiscării sumelor trimise. Guvernarea PSD nu a făcut absolut nimic pentru a ajuta milioanele de oameni care au plecat de nevoie la muncă în străinătate, dar se gândeşte cu să ia şi pielea de pe ei. Cei de la PSD nu au înţeles deloc rolul foarte important ai banilor trimişi în ţară de milioanele de români, nici potenţialul pozitiv pe care ei îl au în continuare. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat că anul trecut românii au trimis acasă peste 3,7 miliarde de euro.
Dacă în anii trecuţi cea mai mare parte a banilor aveau ca destinaţie întreţinerea familiilor, în ultimii ani o mare parte din bani este destinată, potrivit guvernatorului BNR, susţinerii unor mici investiţii, în special în agricultură. Consider că remitenţa de bani din străinătate este, în aceste condiţii, un prim pas spre întoarcerea acasă a unor oameni dinamici, cu spirit antreprenorial, care pot contribui la dezvoltarea economiei. Guvernarea PSD, în loc să îi sprijine pe aceşti oameni, încearcă să îi lovească.
Mesajul lor este din păcate negativ, indirect li se transmite românilor că va fi foarte greu să se întoarcă acasă, pentru că nu vor fi sprijiniţi de către stat. Atitudinea PSD faţă de românii care lucrează în străinătate este iresponsabilă şi dăunătoare”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea: „PSD vrea să ia banii românilor care muncesc în străinătate!” are now closed.