Service-urile auto la control!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on mai 08, 2019 with No Comments

Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au sancționat contravențional și au dispus suspendarea activității unui agent economic care desfășura activitatea de service auto pe raza municipiului, fără a deține autorizație de funcționare. Oamenii legii au întreprins verificări la service-ul auto care funcționa ilegal în cartierul Gai, în urma unei reclamații.
Verificările efectuate în temeiul H.C.L.M. Arad 192/2017, a O.G.99/2000, actualizată și a Legii 252/2003 au scos la iveală faptul că agentul economic desfășura o activitate comercială în domeniul reparațiilor auto, fără a avea autorizările necesare. În consecinţă, polițiștii locali au luat măsura de sancționare contravențională a agentului economic, conform prevederilor O.G. nr. 99/2000 actualizată, pe motiv că desfășura un exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1). De asemenea s-a dispus măsura complementară de suspendare a activității comerciale până la data autorizării.

Controalele și verificările vizând legalitatea derulării activității de service auto pe raza municipiului Arad vor continua.

 

No Comments

Comments for Service-urile auto la control! are now closed.