În perioada 20-22.11.2013 are loc la Moneasa o sesiune de instruire a primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Arad pe mai multe teme de interes pentru angajaţii administraţiilor locale.
„Prin această sesiune de instruire a primarilor şi secretarilor ne-am propus să-i informăm pe aceştia şi să-i ajutăm în cazul aplicării celor mai noi reglementări din domeniile activităţii lor curente. Este foarte imporant să discutăm într-un cadru organizat toate aspectele care apar în activitatea zilnică a primăriilor, mai ales când se aplică unele reglementări noi. De asemenea, şi alte instituţii au ocazia de a explica noile acte normative sau reglementări din domeniul lor de activitate, acestea fiind Autoritatea Electorală Permanentă, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Judeţeană de Statistică, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Seviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale”, a declarat Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac.
No Comments
Comments for Sesiune de instruire a primarilor şi secretarilor are now closed.