Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL, consilierul municipal Glad Varga şi-a anunţat demisia din Consiliul Local Municipal Arad.
Acesta şi-a motivat decizia prin faptul că este implicat în mai multe proiecte europene câştigate în ultima perioadă, nu mai puţin de patru din cele cinci au fost câştigate, valoarea acestora fiind de peste 500.000 de euro.
„Am decis că e timpul să mă retrag pentru a putea fi implicat în aceste proiecte care vizează sectorul neguvernamental şi cel educaţional din municipiul Arad. Mi-a fost greu să mă ocup de proiectele educaţionale şi de voluntariat în care sunt implicat, pentru că nu a avut timp suficient. Proiectele pe care le vom derula în perioada următoare implică şi foarte multe deplasări, pentru că avem parteneri străini”, a declarat Glad Varga.
Glad Varga va rămâne în funcţia de vicepreşedinte PDL la Organizaţia de Tineret, la nivel naţional, în relaţia cu societatea civilă.
Locul acestuia va i luat de Adriana Chirilov, aflată următoarea pe lita PDL.
RAPORT DE ACTIVITATE
În conformitate cu prevederile art.5 alin.3 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și ale art.10 alin.3 din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 544/2001, prezint următorul raport de activitate pentru perioada iulie 2012 – iulie 2014.
Activitatea mea s-a bazat în special pe respectarea atribuțiilor care îmi revin în conformitate cu prevederile legii 215/2001 privind administrația publică locala, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Activitate legislativă în cadrul comisiilor de specialitate și în cadrul CLM Arad
În calitate de consilier mi-am desfășurat activitatea în cadrul comisiei nr. 3: COMISIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT AL MUNICIPIULUI ARAD
Am susţinut Proiectele de Hotărâre iniţiate de către dl. primar şi am votat în favoarea acestora, fiind vorba de proiecte importante pentru comunitatea noastră. Am fost și susținătorul unor amendamente la unele proiecte de hotărâre, cele mai importante vizau rectificare bugetară sau cooperarea internațională.
În cadrul Consiliul local am votat și sustinut proiecte care au urmărit următoarele aspecte:
- Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;
- Dezvoltarea economico-socială şi de mediu a municipiului;
- Administrarea domeniului public şi privat al municipiului;
- Gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni:
- educaţia;
- serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
- sănătatea;
- cultura;
- tineretul;
- sportul;
- ordinea publică;
- protecţia şi refacerea mediului;
- conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
- dezvoltarea urbană;
- podurile şi drumurile publice;
- serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;
- activităţile de administraţie social-comunitară;
- locuinţe sociale
- Cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
- Bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
- Impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii;
- Documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;
- Strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
- Documentaţii de amenajare a teritoriului şi urbanism;
- Acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, personalului didactic;
- Activitatea cultelor religioase, în condiţiile legii,;
- Construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;
- Înfrăţirea municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
- Proiecte de hotrâre ce au conferit titluri onorifice unor persoane cu merite deosebite, în baza unui regulament propriu al Consiliului Local.
Am participat la:
46 de ședințe în plen (24 ordinare, 21 extraordinare, una de îndată) din 52 organizate în perioada exercitării funcției.
32 de ședințe de comisie din 48 organizate în perioada exercitării funcției.
Am condus 11 ședințe CLM, în calitate de președinte, în 2013.
Activitate administrativă
Această activitate face parte integrantă din răspunderea alesului local. Aspectele principalele ale acestei activități au fost următoarele:
- Am purtat discuții cu directorii structurilor din subordinea C.L. (CET, RECONS, TOP SA), a căror activitate intră și în zona de competență comisiei nr. 3, solicitând informații despre operatorii de servicii de pe raza municipiului;
- Am participat la întâlniri cu cetățenii, independent sau alături de dl. primar Gheorghe Falcă sau colegii din CLM, cărora le-am adus la cunoștință informații legate de proiectele de hotărâre votate sau care urmau să intre pe ordinea de zi a CL;
- De fiecare dată când am avut ocazia, am vizitat împreună cu dl. primar, șantierele deschise din Municipiul Arad, interesându-mă de fiecare dată despre stadiul lucrărilor;
- Am participat în calitate de consilier ales la o serie de evenimente de interes local, la manifestări și dezbateri publice, soluționând cu ajutorul executivului Primăriei Municipiului Arad o gamă variată de probleme ridicate de către cetățenii;
- Am fost ales ca și membru AGA la SC Târguri Oboare Piețe, și reprezentant al CL în comisia de licitații. Am aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, planul de investiții și de dezvoltare al societății;
- Am fost desemnat ca și reprezentant în Consiliul de Administrație la 3 școli din Arad și anume: Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Colegiul Economic, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad. În cadrul ședințelor am aprobat de fiecare dată tot ceea ce era necesar, în vederea desfășurării în bune condiții a actului educațional.
Activitate pe plan internațional
Participare la semnarea Acordului de înfrățire cu Orașul Praga – Sector 5 (Cehia) 9-12 iunie 2014
În perioada 9-12 iunie 2014, la invitația autorităților locale cehe, o delegație a Municipiului Arad a efectuat o vizită la Praga, în vederea semnării Acordului de înfrățire.
Program:
- primirea oficială a delegației arădene la sediul Primăriei Praga 5, prezentări, discuții cu autoritățile locale;
- vizitarea Galeriei de Artă KC Prádelna, Portheimka – „Mica galerie”, a unui centru de zi pentru vârstnici și a unor obiective culturale și turistice;
- ceremonia de semnare a Acordului de înfrățire de către dl. primar Gheorghe Falcă și dl. prim-viceprimar Petr Lachnit, urmată de declarații de presă;
- vizita delegației arădene la sediul Ambasadei României în Republica Cehă, la invitația dnei ambasador, ES dna Daniela Gîtman;
- întâlnire de lucru la sediul Primăriei Sectorului 5 Praga, discuții privind viitoarele colaborări în cadrul acordului semnat, precum sprijinirea investițiilor reciproce, cooperarea și schimburile de elevi între instituțiile de învățământ, diverse schimburi culturale, artistice și sportive;
Prezentarea Aradului la Bruxelles (Belgia) – 17 mai 2014
Am reprezentat Aradul la Comitetul Regiunilor – Open Doors Day.
Ministudioul foto amenajat în cadrul standului arădean, unde cei prezenți la eveniment au fost provocați să intre în pielea unor personaje din viața cotidiană a orașului – taximetrist, scriitor, biciclist, actor sau turist – s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari atracții ale evenimentului găzduit de clădirea Jacques Delors a Comitetului Regiunilor.
Aradul a fost singurul municipiu din România prezent la evenimentul CoR, din țara noastră mai participând Regiunea Nord Vest, respectiv județele Dâmbovița și Harghita, compania selectă fiind completată cu orașe și regiuni din UE, precum Riga, Mons, Valencia, Brussels, Tallinn.
Evora (Portugalia) – 15-16 mai 2014
Am participat la Adunarea Generală a Alianței Orașelor Culturale Europene (AVEC), desfășurată la Evora (Portugalia), în perioada 15-16 mai. Orașul Arad este membru în cadrul acestui organism de peste 10 ani de zile. În cadrul lucrărilor s-a aprobat programul de activități pentru acest an, prezentarea de noi proiecte, alegerea membrilor consiliului de administrație, stabilirea locului de desășurare a următoarei reuniuni, precum și un atelier de lucru cu tema „Gestiunea turistică a patrimoniului cultural”.
Trikala (Grecia), 08 – 09 aprilie 2014
Participarea la întâlnirea tematică din cadrul proiectului „Oraşe pentru tine, oraşe pentru Europa”, organizată la Trikala (Grecia), 08 – 09 aprilie 2014.
Programul de lucru al delegaţiei:
Atelier de lucru „Youth Participation Workshop” – Ateliere de lucru pe echipe pentru pregătirea documentului cuprinzând propunerile/recomandările făcute de participanții la proiect și adresate europarlamentarilor
Strasbourg (Franţa), 26 – 29 noiembrie 2013
Întâlnirile au debutat marţi, 26 noiembrie 2013, cu lucrările Comisiei pentru Energie Verde (Green Energy Comitee), comisie din care Municipiul Arad face parte. Discuţiile s-au axat pe probleme legate de mobilitatea durabilă, reabilitarea termică a clădirilor publice, calitatea aerului şi creşterea conştiinţei civice în legătură cu problemele de mediu şi calitatea vieţii, în perspectiva accesării de fonduri ale Uniunii Europene în următoarea etapă de programare.
În aceeaşi zi, la sediul Primăriei Oraşului Strasbourg a avut loc Întâlnirea Anuală a Clubului de la Strasbourg, urmată de prezentarea activităţii comisiilor tematice şi de dezbaterea „Cetăţenia europeană activă – rolul autorităţilor locale”, în cadrul căreia au fost abordate teme precum viitoarele alegeri europarlamentare din 2014, acţiuni şi mijloace ale autorităţilor locale de promovare a cetăţeniei active la nivel local şi european.
În cursul serii, a avut loc întâlnirea aleşilor locali cu tinerii participanţi la activităţile proiectului „Oraşe pentru tine, oraşe pentru Europa”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul „Europa pentru cetăţeni” şi coordonat de Primăria Oraşului Strasbourg. În cadrul acestui proiect, Municipiul Arad are calitatea de partener.
Miercuri, 27 noiembrie, delegaţia Municipiului Arad a participat la o serie de întâlniri organizate în comun de Primăria Oraşului Strasbourg şi Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale, precum şi la deschiderea oficială a Forumului Mondial al Democraţiei, ediţia a doua.
Joi, 28 şi vineri, 29 noiembrie 2013, delegaţia arădeană a participat activ la laboratoarele Forumului Mondial al Democraţiei şi a avut întâlniri de lucru şi schimburi de experienţă pentru promovarea bunelor practici cu alţi aleşi locali ai oraşelor membre ale Clubului, la care au participat, printre alţii, dna Nawel Rafik-Elmrini, viceprimar al oraşului Strasbourg şi dl. Paul Meyer, consilier local Strasbourg.
***
Consider că încă de la începutul mandatului meu de ales local mi-am desfășurat activitatea în mod proactiv și cu bună credință, preocupat de problemele comunității și cetățenilor Municipiului Arad și de soluționarea acestora, susținând marile proiecte de dezvoltare a orașului realizate cu fonduri europene și îmbunătățirea activității executivului local în sensul creșterii eficienței și profesionalismului serviciilor în interesul cetățeanului, asigurarea transparenței și a unei mai bune comunicări publice.
Mi-am desfășurat activitatea în slujba celor care m-au ales, cu bună credință și consider că în acești doi ani am contribuit la dezvoltarea municipiului Arad.
Am fost ales în Consiliul Local împreună cu colegii din Partidul Democrat-Liberal, dar în urma unui proiect promovat de primarul Gheorghe Falcă, intitulat „Trei pentru Arad”, prin care am reprezentat societatea civilă.
De aceea, mă simt dator să mulțumesc deopotrivă colegilor mei din Partidul Democrat-Liberal și partenerilor din societatea civilă, ONG-uri și asociații socio-profesionale.
No Comments
Comments for Şoc pe scena politică arădeană! Consilierul Glad Varga a demisonat din CLM are now closed.