Șapte zile. Cinci spectacole. Trei – deja sold out! Așa arată, la debut, cea de a doua săptămână a “Lunii pline de teatru” – proiect al Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Maratonul teatral al acestei săptămâni debutează marți, 16 ianuarie, la ora 19.00, cu “Ai mei erau super”. Jucat cu casa închisă, spectacolul semnat de Cristian Ban aduce în fața privitorilor o istorie plină de emoție născută din aminitirile actorilor despre părinții și copilăria lor. Își spun povestea: Robert Pavicsits, Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău și Ștefan Statnic.
Theodor Cristian Popescu este regizorul care își pune semnătura pe producția programată în 18 ianuarie, de la ora 19.00, în sala mare a TCISA: “Perplex” de Marius von Mayenburg. Povestea spectacolului, jucat inspirat de Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat- Lucanu, Abdrei Elek și Alex Mărgineanu, este una simplă: un cuplu se întoarce dintr-o vacanță exotică, pentru a descoperi că acasă nu mai este curent, plantele de apartament arată cu totul altfel, motanul familiei a disparut și un miros ciudat a invadat spațiul. Ce se întâmplă însă după acest moment e neașteptat și provocator deopotrivă.
Sala Studio a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” găzduiește în 20 ianuarie, tot de la 7 seara, un alt spectacol jucat acum cu casa închisă: “Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski. Montarea, semnată de Vlad Masaci îi aduce pe aceeași scenă pe Zoltan Lovas, Carmen Vlaga-Bogdan, Oltea Blaga, Andrei Elek, Liliana Balica, Mariana Tofan, Alex Mărgineanu, Cecilia Donat Lucanu, Robert Pavicsits, Roxana Sabău și Darius Bogdan.
Ziua de duminică, 21 ianuarie – zi plină pentru spectatorii arădeni. Și asta pentru că, două sunt spectacolele programate pentru atunci. Seara începe cu “Al tău vechi, Caragiale!” – programat, în sala Studio, de la ora 17.00 și jucat cu casa închisă.
“Acest spectacol ne da întâlnire cu opera lui Caragiale și ne reamintește că lumea lui nenea Iancu nu a dispărut deloc, din contră, astăzi pare mai actuală decât oricând, tocmai pentru că o regăsim în fiecare zi, în oameni, în evenimente, în gesturi, în fapte.” – spune despre spectacol Valentin Voicilă, cel care își pune semnătura regizorală pe această montare
Ultima reprezentație săptămânii este cea mai recentă montare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici|. Vorbim despre “Don Juan se întoarce de la război”, spectacol a cărui premieră a avut loc la finalul lui 2017. Regizat de Horia Suru, spectacolul se joacă pe scena mare a TCIS, în 21 ianuarie, de la ora 19.00.
No Comments
Comments for Spectacole multe, locuri puține! Începe a doua săptămână a “Lunii pline de teatru” are now closed.