Aleșii locali sunt chemați să voteze mâine în ședința CLM „Strategia privind transformarea în oraş verde a municipiului Arad”. Primarul Gheorghe Falcă a ținut să facă câteva precizări, astăzi într-o conferință de presă;
„Un punct important este „Srategia privind transformarea în oraş verde a municipiului Arad”. A fost dezbatere publică pe această temă, și se va finaliza aprobarea acestei strategii mâine în CLM. Așa cum știți noi am candiadat pentru „Capiatlă Verde Europeană”, unde am învățat foarte multe lucruri, de aceea bazându-ne pe convenția primarilor există 12 indicatori care trebuiesc puși în practică. Ptrintre aceștia se numără; schimbarea climatică, transportul local, spațiile verzi, natură și biodiversitate, calitatea aerului, calitatea mediului acustic, managmentul deșeurilor, managmentul apei și a apei reziduale, ecoinovația și locul de muncă sustenabil, performanță energetică și managmentul integrat al mediului. Dacă le luăm pe rând, am avut hotărâri de consiliu pentru fiecare, există 23 de obiective și ținte printre care; achiziționarea de mijloace de transport ecologice, prelungirea pistei de biciclete în Parcul Lunca Mureșului cu încă 30 de km. În partea a doua să avem 55 de stații cu 300 de biciclete, proiect aflat deja în derulare. De asemenea urmărim mărirea parcurilor în municipiu(finalizarea parcurilor din Bujac și Gai) și achiziționarea terenului de la Tricoul Roșu și transformarea lui în parc. Odată cu intrarea în Cetate suprafața verde accesibilă cetățenilor va crește. Un alt obiectiv pe care îl avem în vedere este Complexul Sportiv din zona străzii Mărului care este deja în derulare și vom începe din 2018 un proiect care se va intitula „Un copil născut, un copac plantat” care va duce la creșterea numărului de copaci în Arad. Sunt câteva proiecte legate de ceea ce înseamnă creșterea calității spațiilor verzi în proiectul „Regenerare Urbană” a precizat Greorghe Falcă.
No Comments
Comments for „Strategia privind transformarea în oraş verde a municipiului Arad” descrisă de primarul Gheorghe Falcă are now closed.