Suporterii, așteptați și la partida cu FC Voluntari

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 18, 2021 with No Comments

Ultima prestație a UTA-ei, cu Craiova „victimă”, reprezintă și o invitație adresată suporterilor pentru a fi prezenți într-un număr cât mai mare la următoarea partidă pe care alb-roșii o vor disputa pe teren propriu.

Aceasta va avea loc duminică, 22 august, de la ora 18.30, în compania celor de la FC Voluntari, fiind permisă, la fel ca și la partida cu oltenii, ocuparea a 75% din capacitatea Stadionului Francisc Neuman.

Dacă abonamente se pot achiziționa încă de marți după amiază, biletele cu ilfovenii se pun în vânzare începând de joi după amiază. Cu ocazia acestui meci se revine la următoarele prețuri: (40 de lei – tribuna I, 30 de lei – tribuna a II-a, respectiv 20 de lei la cele două peluze).

Se vor menţine și aceleaşi reguli de intrare pe stadion, cu dovadă de vaccinare, testare rapidă sau PCR ori dovada trecerii prin boală. Trebuie precizat că testele antigen din fața arenei „Francisc Neuman”, pentru 20 de lei, se vor face doar în ziua meciului. O altă condiţie obligatorie pentru a intra pe arena „Francisc Neuman” este brăţara personalizată pentru fiecare partidă, emisă de club.

Comunicatul clubului UTA precizează:

„Biletele pentru meciul cu FC Voluntari se vând la Arena ”Francisc Neuman” după următorul program:

Joi: 15.00-19.00

Vineri: 15.00-19.00

Sâmbătă: 10.00-13.00 și 18.30-21.00

Biletele online se vând de joi, ora 15.00, pe uta-arad.ro.

De asemenea, abonamentele se vor putea achiziționa de marți până vineri, între orele 15.00 și 19.00 și sâmbătă 10.00-13.00 și 18.30-21.00.

Accesul pe stadion este permis persoanelor care dețin abonamente valabile sau bilete si brățări personalizate pentru fiecare meci, emise de club.

Brățările se pot obține doar de către:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 ore
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2.
  • minorii nu au nevoie de test sau dovadă de vaccinare, brățara pentru ei este opțională.

Clubul vă asigură teste antigen pentru toți doritorii, preț 20 lei/persoană.

Brățările se eliberează la Arena „Francisc Neuman” după următorul program:

  • vineri, 20.08.2021, ora 15.00-19.00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați)
  • sâmbătă, 21.08.2021, ora 10.00-13.00 și 18.30-21.00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați)
  • duminică, 22.08.2021, ora 10.00-18.00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați, test antigen)

Testele antigen se vor efectua la Arena „Francisc Neuman” după următorul program:

  • sâmbătă, 21.08.2021, ora 18.30-21.00
  • duminică, 22.08.2021, ora 10.00-18.00

Având în vedere contextul actual, recomandăm ridicarea brățărilor în timp util.

Vă informăm că porțile stadionului vor fi deschise duminică, de la ora 16:30.

Este interzisă introducerea pe stadion a alimentelor și băuturilor de orice tip (inclusiv semințe).

Accesul în stadion se va face doar la porțile corespunzătoare sectorului inscripționat pe abonament sau bilet.

Copiii sub 3 ani au acces liber și vor sta în brațele însoțitorului.

Copiii între 3-13 ani au 50% reducere la achiziționarea biletelor.

Biletele cu reducere se pot achiziționa doar la Arena „Francisc Neuman”.

No Comments

Comments for Suporterii, așteptați și la partida cu FC Voluntari are now closed.