Susținem sportul din Chișineu-Criș, dar cetățenii au dreptul să știe cum le sunt cheltuiți banii

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iulie 31, 2015 with No Comments

pnl

Sorin Palcu, consilier local al orașului Chișineu-Criș din partea PNL, a declarat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că cei 6 consilieri liberali au reușit să convingă majoritatea formată în jurul primarului Gheorghe Burdan că legile trebuie respectate, iar cetățenii au dreptul să știe ce se întâmplă cu banii lor.

            „Astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local Chișineu-Criș, putem spune că PNL a reușit o victorie în fața primarului Burdan și a majorității formate în jurul său, în ideea în care aceștia au fost convinși, în cele din urmă, că legile trebuie respectate și că cetățenii au dreptul să știe cum și pe ce sunt cheltuiți banii colectați din taxele și impozitele lor. Aș vrea totuși să menționez că această reușită este a tuturor cetățenilor din Chișineu-Criș, pentru că în sfârșit aceștia vor afla pe ce li se cheltuie banii. Am fost acuzați în mai multe rânduri, din postura de consilieri locali aflați în opoziție, că suntem împotriva sportului din Chișineu-Criș și că nu dorim ca echipa de fotbal din oraș să performeze. Dimpotrivă, susținem cu toată ardoarea noastră performanța sportivă și echipa de fotbal a orașului, dar în limitele impuse de lege. Am semnalat și în alte rânduri că sume de sute de mii de lei (miliarde în lei vechi) sunt direcționate către echipa de fotbal, dar fără a se explica exact unde și pe ce sunt cheltuiți acești bani. Astfel, alături de colegii din consiliul local, am votat astăzi un proiect de hotărâre prin care suma de 25.000 de lei se duce către echipa de fotbal din Chișineu-Criș, dar cu condiția prezentării unui raport din care să reiasă exact pe ce sunt cheltuiți acești bani. Repet, este necesar ca cetățenii care contribuie la bugetul local, plătindu-și taxele și impozitele, să știe clar unde și pe ce le sunt cheltuiți banii. În final, pot spune că este destul de trist că ajungem să privim ca pe o victorie un lucru care ar trebui să fie normal”, a declarat Sorin Palcu, consilier local al PNL în orașul Chișineu-Criș.

 

No Comments

Comments for Susținem sportul din Chișineu-Criș, dar cetățenii au dreptul să știe cum le sunt cheltuiți banii are now closed.