Sprijin important pentru fotbalul din judeţ: AJF, Centrul Cultural Judeţean şi Consiliul Judeţean au un parteneriat pentru plata arbitrajelor din ligile 4, 5 şi 6. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA a urmărit cu atenţie derularea acestui…
Toate cluburile angrenate în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal: Liga a 4-a, Liga a 5-a, Liga a 6-a şi Juniori, în total 67 de Cluburi au fost dotate cu echipament sportiv şi mingi…
AJF Arad a anunţat componenţa seriilor Ligii a V-a, care va cuprinde două serii a câte 16 echipe. Cele două serii sunt: Seria A: AS Aluniș, Atletico Arad, Cetate Săvârșin, Înfrățirea Iratoșu, Mureșul Zădăreni, Olimpia…
Cu puţin timp în urmă, a fost validat scrutinul pentru alegerea noului președinte al Asociației Județene de Fotbal Arad. Adrian Lucaci este noul conducător al forului fotbalistic arădean, detronându-l pe Dorel Cura, acestra obținând 59…
Candidatul sau fostul candidat (deocamdată), Răzvan Cadar, a dorit să facă azi, într-o conferinţă de presă, câteva precizări legate de respingerea dosarului candidaturii sale la funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de FotbalArad. La fel…
Comisia de validare a dosarelor candidaţilor la alegerile de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, care vor avea loc în data de 7 februarie, a dat verdictul. Forul condus de avocat Ioan Kocsis-Josan a declarat…
Un candidat surpriză şi-a depus astăzi candidatura la conducerea AJF Arad. Este vorba despre fostul arbitru divizionar Răzvan Cadar. După depunerea dosarului a urmat o conferinţă de presă, în care noul candidat şi-a prezentat, succint,…
Comisia Judeţeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad, anunţă startul unui nou curs de formare a arbitrilor începând cu data de 11 noiembrie. Silviu Mocanu, responsabilul compartimentului tehnic-pregătire fizică a prezentat condiţiile de înscriere la…
Din cauza timpului nefavorabil din ultimele zile s-a recurs la o reunire rapidă a Comitetului de Urgență al Asociației Județene de Fotbal Arad vineri dimineață. În urma discuţiilor avute, forul a decis, după ce mai…