Primarul Gheorghe Falcă a făcut astăzi într-o conferință de presă o relatare pe larg a subiectului privind acuzele de incompatibilitate aduse de Agenţia Naţională de Integritate. Într-un comunicat emis reiese faptul că Falcă a fost…
Senatorul Constantin Traian Igaș a adresat o întrebare Agenției Naționale de Integritate prin care solicită clarificări referitoare la conflictul de interese administrativ în care se află primarul orașului Lipova, Jichici Iosif Mircea. Cetățenii orașului Lipova…
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, reacționează, prin intermediul unui comunicat de presă, la acuzațiile apărute în anumite publicații mass-media, acuzații potrivit cărora parlamentarul liberal s-ar afla într-o situație de incompatibilitate. Liberalul respinge acuzațiile respective, transmițând publicității…
Glad Varga nu a fost în incompatibililitate sau în conflict de interese pe durata exercitării mandatului, conform Agenției Naționale de Integritate. „Agenția Națională de Integritate (ANI) a decis faptul că nu am a fost în…
Senatorul Constantin Traian Igaș susține că România a traversat cei mai grei trei ani sub un Guvern care nu și-a câștigat locul, doar a primit un dar numit ”ciubuc”. ”Trista realitate este că o și…
Ieri, Plenul Senatului a votat componenţa Consiliului Naţional de Integritate, organism care propune Senatului numirea şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui ANI. Senatorii PSD au votat în bloc reprezentanţii acestui partid în CNI,…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îl „felicită” pe primarul Gheorghe Falcă pentru că ANI a infirmat incompatibilitatea sa, însă ţine să-i reamintească faptul că înainte avea o poziţie exact contrară celei de acum, când în…
Agenţia Naţională de Integritate şi-a exprimat punctul de vedere referitor la reclamaţia venită din partea Partidului Conservator Arad care acuza existenţa stării de incompatibilitate a primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Preşedintele Partidului Conservator Arad, Mircea…
Glad Varga, fost consilier municipal, care şi-a prezentat recent demisia din CLM, doreşte să clarifice toate aspectele legate de acuzele la adresa sa. „În mediul politic şi în mass-media s-au vehiculat anumite supoziţii legate de…
Mihai-Răzvan Ungureanu: “Ceea ce face Guvernul astăzi este o bătaie de joc. Asumarea răspunderii Guvernului pe această lege a fost o interferare clară în procedeele legislative ale Parlamentului. Dupa un proiect agreat cu multă indulgență…