Europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, susțin Bulgaria pentru fabrica Volkswagen în detrimentul României. Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a trimis o scrisoare către Volkswagen, prin care susține Bulgaria, în timp ce europarlamentarii…
În aproximativ o săptămână se deschide un nou şantier pe drumurile judeţene. Este vorba despre tronsonul Târnova – Tauţ, în lungime de 9 kilometri, care va fi refăcut din banii Consiliului Judeţean Arad. „Este un…
Guvernarea PSD desconsideră Aradul şi pe picior de plecare. Banii alocaţi pentru administraţiile locale la sfârşitul săptămânii pune din nou Aradul la coada listei naţionale. „Aradul a primit 1,7 milioane de lei, în timp ce…
Advertorial. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la întrunirea liberalilor din zona Vest, că PNL şi românii sunt în război cu PSD care, din prima zi de mandat, a început ”să atace România şi pe români”.…
Centrul Cultural Județean Arad, alături de alte instituţii de cultură, se implică într-un eveniment de amploare care va avea loc în acest weeekend, în municipiul Arad. Este vorba despre Oktoberfest, un eveniment tradițional german, dar…
Compania de Transport Public Arad intenționează să renunțe, începând cu luna decembrie, la deservirea a nu mai puțin de 83 de trasee din județ. În urma acestei decizii, mii de cetățeni din județul Arad riscă…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, susține că moțiunea de cenzură citită în Parlamentul României de către PNL trebuie să obțină voturile necesare, pentru că PSD a afectat grav România. Iustin Cionca este de părere…
i, 10 Octombrie 2019, este ziua de debut a celei de a III-a ediții a Festivalului Internațional “Iubiți Muzica Românească!”, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, programul concertului simfonic inaugural, intitulat Valurile Dunării…
„Am ajuns la concluzia că nu doar PSD susține un candidat dubios care accede pentru funcția de comisar european, ci chiar și USR-PLUS prin domnul Cioloș și domnul Botoș care sunt susținători al doamnei Sylvie…
În legătură cu imaginile apărute în spaţiul public în care este prezentat un vagon al Companiei de Transport Public Arad care pare „să provină din lumea a treia”, întrucât tapiţeria de pe câteva banchete lipseşte, …
Cinema ARTA a fost gazda premierei nationale a filmului mult asteptat,”Dedal”, o productie romanească 100%. Rolul principal este interpretat de arădeanul Dan Merisca (Titus), iar in celelalte roluri sunt actorii: Catalin Dupu (comisarul Voiculescu), Diana…
Organizația Judeţeană PSD Arad face apel la conducerile organizațiilor locale ale partidelor de opoziție să îi convingă pe liderii lor de la București să semneze Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor. Suntem convinși că oamenii din…
Consilierii județeni au votat aprobarea documentației tehnico-economice şi reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru Restaurare sălii „Iuliu Maniu”, din cadrul Palatului Comitatului (imobil situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 81), unde s-au purtat negocierile pentru realizarea Marii…
Consilierii județeni au aprobat solicitarea comunei Secusigiu, de mutare a sumei de 300 mii lei de la obiectivul „Reabilitare și modernizarea străzilor în localitatea Secusigiu” la obiectivul „Modernizare și asfaltare străzi în localitățile Satu Mare,…
Consiliul Județean Arad desfășoară cel mai important și mai ambițios proiect din România, de modernizare a drumurilor județene. Peste 300 de kilometri de drum vor fi modernizați sau reabilitați. În prezent sunt deschise 17 șantiere…
Consiliul Județean continuă să aloce sume importante pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor județene. Este cel mai ambițios proiect de modernizare a drumurilor județene, însumând peste 300 de kilometri. În prezent, în județul Arad sunt deschise…
Europarlamentarul Gheorghe Falcă blamează Guvernul PSD pentru poziția ingrată în care a fost pusă România datorită propunerii inadecvate a Rovanei Plumb la funcția de Comisar European. Aceasta din urmă a fost respinsă de către Comisia…
Președintele Consiliului Județean Arad a semnat astăzi al treilea contract de modernizare drumuri județene, cu finanțare din Programul Operațional Regional. După Arad-Pâncota (aflat în procedură de contestare, după ce a fost stabilit câștigătorul licitației) și…
Strategia multianuală pentru drumurile judeţene dă rezultate vizibile. În anul 2016, echipa Consiliului Judeţean a prezentat o strategie pentru finanţare şi execuţie care avea ca obiectiv investiţii de impact în infrastructură. Acum, sunt 17 şantiere…
scris de: Ioan Tuleu Foamea suportată în timpul marșului pe jos năștea cele mai fantasmagorice halucinații printre prizonieri de război, provocându-i la acte neașteptate de către gardienii lor. Sublocotenentul în rezervă Radu Mărculescu povestește un…