Recent, la Berlin, a avut loc Turneul internaţional de baschet „Easter Cup 2015 – Berlin – Moabit”, România fiind reprezentată de echipa naţională de baschet în fotoliu rulant. Clubul Sportiv “Temerarii-Arad” a dat echipei reprezentative…
”Polivalenta” arădeană a fost gazda unei competiții ”dure”, Cupa Presei la baschet, ediţia cu numărul zece, având ca principal organizator DJST Arad. La start s-au aliniat cinci echipe, jucându-se după sistemul ”fiecare cu fiecare”, iar…
A fost o vreme când Aradul domina competiţia masculină de baschet din România, Iubitorii baschetului dar şi cei nostalgici au avut prilejul să-I reîntâlnească pe idolii lor, care au câştigat două campionate şi au…
Cei care umpleau Sala Sporturilor “Victoria” din Arad în urmă cu câţiva ani pentru a încuraja echipa masculină de baschet West Petrom, au ocazia să-ii revadă idolii. Totul într-o inedită gală intitulată sugestiv Gala West…
Cupa „Sportsin” la baschet, rezervată fetelor din ciclul gimnazial, a debutat, joi, cu partidele din Grupa A, Liceul Pedagogic „D. Țichindeal” și Liceul de Artă „S. Drăgoi” obținând calificarea în semifinale. Liceul Pedagogic (profesor Adrian…
În meciul patru al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin, arădencele au simţit din plin energia şi ambiţia elevelor lui Dan Fleşeriu, care au vrut cu orice preţ să pună mâna pe trofeu. Încurajate frenetic…
Mâine debutează partidele din play-off-ul Ligii Naționale de baschet feminin. Univ. Goldiş ICIM Arad întâlneşte în primul joc, pe teren propriu BC Danzio Timişoara . Arădencele au parte de un nou sezon foarte bun sub…
Baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM au trecut repede de şocul ratării „Ligii Europei Centrale“, impunându-se în Cupa României, după o finală „dură“ cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Cu moralul „beton“ după ce au învins Târgoviştea…
Simbolul baschetului arădean, Monica Brosovszky împlineşte astăzi, frumoasa vârstă de 40 de ani, prilej cu care aradreporter.ro îi urează un sincer şi călduros “La Mulţi Ani”, multă sănătate şi împliniri pe toate planurile. Cea mai…
Univ Goldiş ICIM nu a avut o misiune uşoară de îndeplinit în partida cu CSM Universitatea Oradea. În sala Sporturilor “Victoria” din Arad în faţa a aproximativ 500 de spectator, elevele lui Jose Araujo s-au…
În ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Europei Centrale la baschet Feminin (CEWL), Univ Goldiş ICIM Arad a învins categoric cehoaicele de la Valosun Brno. Galben-albastrele au avut de îndeplinit doar o simplă formalitate în…
În această seară, într-o “polivalentă” plină ochi de iubitori ai baschetului feminin arădean, Univ.Goldiş ICIM a învins, după un meci aprig disputat CSU Alba Iulia, scor 66-51 (20-15, 22-10, 12-12, 12-14). Partida s-a disputat în…
Campionatul arădean de baschet amatori programează în acest weekend turneul cu numărul patru pentru generaţia de juniori născuţi în 98-99. Acesta va avea loc la Arad, fiind programate următoarele partide: Sâmbătă, 25 ianuarie 2014: ora…
O nouă victorie în Liga Europei Centrale pentru Univ. Goldiş ICIM Arad. Galben-albastrele îşi menţin invincibilitatea pe plan extern în acest sezon, obţinând, de această dată în capitala Austriei, acolo unde a depăşit campioana Austriei,…
Într-o polivalentă plină ochi, de aceiaşi spectatori entuziaşti, care au creat o atmosferă extraordinară, fetele pregatite de Jose Araujo s-au impus clar, în faţa celor de la Alba Iulia, la finalul celor patru reprize, tabela…
Rezultatele înregistrate atât în cele două divizii cât şi în turneul de juniori au fost următoarele: Divizia A Temerarii 80-71 Scorpionii Timisoara Sapa Plumbers 56-83 Younique Basketball OSUT Valbon 87-70 Ursuleţii Timisoara Divizia B Bastards…
S-a scurs şi etapa a IV-a la nivelul seniorilor şi la cel de-al doilea turneu la nivelul juniorilor league B din campionatul de baschet pentru amatori ABL West. Vă oferim rezultatele înregistrate atât în cele…
Primul turneu de calificare din cadrul Campionatului Naţional de baschet feminin U15, s-a desfăşurat în Sala „Decebal“, unde LPS Arad a obţinut două victorii din tot atâtea partide. Baschetbalistele lui Ildiko Prisacariu au trecut de…
Oraşul Belgrad a găzduit în perioada 11-13 octombrie „Turneul de baschet în fotoliu rulant – Belgrad 2013”, organizat de către Clubul Sportiv K.K.K. Dunav. La startul competiţiei s-au aliniat şi componenţii Clubului Sportiv Temerarii Arad,…
În perioada 20-22.09.2013 a avut loc primul turneu, din cadrul primei faze de calificare, în cadrul Campionatului Naţional U13, la baschet feminin, copii ,desfăşurat în localitatea Reghin. Echipa LPS-ului a reuşit să obţină patru victorii, …