Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât îi fusese alocat inițial prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Asta înseamnă că, prin programul gestionat de ADR Vest, în regiune au fost…
Cu toate că oficial ediția din acest an a Zilelor Aradului s-a încheiat, odată cu concertul Filarmonicii arădene și a Irinei Baianț din fața Palatului Administrativ, organizatorii au hotărât ca unul dintre evenimentele incluse în…
„Un an foarte bun, cu realizări fără precedent, cu 25 de milioane de euro absorbite în 12 luni şi cu lucrări în tot judeţul” – aşa a concluionat, astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca,…
Viceprimarul Lazăr Faur, prim-vicepreședintele PNL Municipiul Arad a prezentat investițiile realizate de Primăria Arad în anul trecut. „Totalul investițiilor se ridică la 122,6 milioane lei, dintre care cea mai mare parte au reprezentat-o fondurile proprii,…
Public raportul lunar de activitate al președintelui Consiliului Județean Arad și al Consiliului Județean Arad, pe luna ianuarie. Pentru unii, prima lună din an este o lună… „moartă”, pentru noi însă a fost plină de…
Președintele Iustin Cionca a făcut astăzi, alături de vicepreședintele Sergiu Bîlcea, bilanțul celor patru ani de mandat la conducerea Consiliului Județean Arad. Actuala echipă de conducere, care este completată cu vicepreședintele Răzvan Cadar, a fost…
Cu patru ani în urmă, echipa PNL a pornit un proiect administrativ ambiţios pentru judeţul Arad. Preşedintele Iustin Cionca şi vicepreşedintele Sergiu Bîlcea au prezentat raportul de activitate, bogat în proiecte şi investiţii. „Au fost…
Conducerea Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură Arad s-a întâlnit miercuri, 18.12.2019, cu reprezentanții mass-mediei arădene în cadrul unei conferințe de presă organizată, ca de fiecare dată, la final de an, prilej cu care a…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a realizat un bilanț al celor doi ani de guvernare PSD. În opinia sa, cuvintele-cheie ale guvernării PSD sunt: protejarea infractorilor, sfidare, aroganță, promiscuitate, compromis, umilirea populației, batjocorirea valorilor. În…
Într-o conferință de presă de bilanț, organizată astăzi, la Consiliul Județean Arad, președintele Iustin Cionca a insistat asupra investițiilor realizate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. „Încheiem un…
În Anul Centenar, Consiliul Judeţean Arad a pus bazele unui proiect fără precedent de modernizare a infrastructurii. „2018 a fost anul finanţărilor şi al semnărilor de contracte şi mai ales anul finanţărilor din fonduri europene.…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a susţinut vineri, 12 ianuarie 2018, o conferinţă de presă. Fiind prima întâlnire cu jurnaliştii din acest an, edilul a ţinut să facă publică activitatea Consiliului Local Municipal în 2017.…
Evenimente devenite deja tradiție, evenimente locale sau evenimente cu participare internațională, toate s-au aflat în calendarul Centrului Cultural Județean în anul 2017 şi au reunit câteva sute de mii de participanţi din municipiu şi judeţ.…
Evoluția activității CCIA în cifre: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură încheie anul 2017 pe un trend de creștere pe majoritatea palierelor de activitate. Capacitatea și calitatea târgurilor a crescut, fiind determinată de creșterea cu…
Ediția din acest an a Zilelor Aradului s-a încheiat, duminică, la Ștrandul Neptun, iar organizatorii au anunțat că manifestările au atras aproximativ 70.000 de persoane, care au participat la peste 50 de evenimente care s-au…
Bilanțul primului an al echipei Cionca-Bîlcea-Boghicevici la conducerea Consiliului Județean Arad: Proiecte de peste 170 de milioane de euro din fonduri europene, premiere naționale, stabilitate economică! *Proiecte în valoare de 47 de milioane de euro…
În primul trimestru al anului 2017, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 380 misiuni de intervenţie, altele decât asigurarea asistenţei medicale de tip SMURD,…