Finalizat încă din toamna anului trecut, cu un cost de aproape 28 de milioane de lei, pasajul peste calea ferată de la Curtici nu a fost inaugurat din motive de proastă execuție. Acesta a fost…
Situaţia CET Arad, viitoarea linie ferată Arad – Timişoara – Caransebeş, starea străzilor din municipiu au fost câteva din subiectele abordate de conservatorii arădeni, în conferinţa de presă de azi. Scoaterea liniei din Micalaca…
Florin Galiş, liderul consilierilor USL din Consiliul Municipal Arad, însoţit de o delegaţie din cadrul Organizaţiei Municipale a PNL Arad, s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei „Insula Mureş”. Aceştia i-au consemnat consilierului local o serie…
Având rădăcini în Ţara Zărandului, simţindu-se obligat faţă de oamenii care i-au acordat votul trimiţându-l în parlamentul României, senatorul Ioan Cristina nu poate sta cu mâinile în sân. Deranjat de câte accidente se întâmplă în…