În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 16 iulie 2018 s-a supus votului proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţia tehnico-economice faza DALI şi a indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a anunţat că intenţionează să organizeze întâlniri cu, comercianţii din Piaţa Catedralei. Acestea vor avea loc la Palatul Administrativ, scopul fiind acela de a prezenta celor interesaţi ce presupune exact…
Deputatul PSD Adrian Todor a fost prezent miercuri dimineaţă în Piaţa Catedralei din municipiul Arad. Acesta a discutat cu producătorii, comercianţii şi cu arădenii care îşi fac cumpărăturile aici şi i-a asigurat de sprijinul PSD…
Ministrul Economiei, senatorul arădean Mihai Fifor, afirmă că reprezentanţii Primăriei Arad, în frunte cu Gheorghe Falcă, mint atunci când vorbesc despre vreo responsabilitate a Ministerului Culturii în ceea ce priveşte locul de amplasare a Monumentului…
În aceste zile premergătoare Crăciunului, un grup de învăţători şi profesori arădeni şi timişeni au fost cu colinda în Serbia, la Vârşeţ şi Mesici, la invitaţia lui Teodor Groza Delacodru, poet şi profesor la Liceul…
Raclele cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala Patriarhală, au ajuns, luni seară, în jurul orei 20:00, la Arad, pentru ca credincioşii să se poată închina la ele. Arădenii au trei…
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în perioada 9-11 decembrie, racla cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, va fi adusă în Arhiepiscopia Aradului. Delegaţia care…