Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad a anunțat că va supune aprobării Consiliului Local achiziția terenului fostei fabrici Tricoul Roșu, pentru amenajarea unui parc central. Pe terenul de aproximativ 2 hectare care este adiacent Parcului Pădurice…
Consiliul Local Municipal a aprobat în ședința din această dimineață organizarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar din Arad pentru anul 2017-2018, în forma stabilită în urma consultărilor avute cu consiliile de administrație, conducerile școlilor și…
Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, Beniamin Vărcuș, constată că administrația Falcă gândește și acționează împotriva intereselor arădenilor și când vine vorba despre reducerea prețului pe care urmează să-l plătească arădenii în 2017 pentru…
Consilierul independent Marin Lupaş consideră că PSD Arad dă dovadă de neseriozitate, inconsecvenţă şi lipsă de profesionalism în CLM, prelungirea contractului pe salubrizare fiind ultimul exemplu. „Este ridicol circul electoral pe care îl face PSD…
Consilierul local PSD, Ilie Cheșa, a încercat să interzică accesul oamenilor la ședința Consiliului Local Municipal din teama de a fi tras la răspundere pentru votul dat ieri, cu privire la serviciile de salubrizare, nu…
“PSD Arad are o datorie morală față de cetățeni și o responsabilitate imensă, aspecte care ne obligă la o conduită etică, ce presupune justificarea votului din Consiliul Local Municipal în fața cețățenilor, dar și seriozitate…
În orice democrație este normal ca cetățenii să aibă ultimul cuvânt. Astfel că, după dezastrul produs ieri de refuzul PSD-ului de a vota continuarea serviciilor de salubrizare, riscând ca de la 1 noiembrie Aradul să…
Având în vedere situația gravă în care s-a ajuns din nou la CET-ul arădean, astăzi a fost convocată o ședință de îndată a Consiliului Municipal Arad. Principala problemă era primirea unor serii de notificări de…
Consilierul local PSD Adrian Todor consideră că se impune convocarea unei şedinţe extraordinare a CLM pentru clarificarea situaţiei critice de la CET.După cum semnalează şi presa locală, lucrurile sunt departe de a fi lămurite şi…
Andrei Fuliaș, președinte al Organizației Județene de Tineret (TNL Arad) și purtător de cuvânt al PNL Arad, le cere consilierilor municipali PSD să își dea demisia de urgență din cadrul Consiliului Local Municipal Arad. Reacția…
Consilierul municipal independent Marin Lupaș dorește depășirea certurilor sterile din CLM și indică pașii pe care Executivul local trebuie să-i facă pentru ca Aradul să devină eligibil pentru fonduri europene. „Din cauza circului creat de…
Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad cere retragerea a 4 puncte de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, care în opinia sa şi a colegilor săi, sunt neconforme cu…
Consilierul municipal Marin Lupaş solicită imperativ primarului Falcă şi secretarului CLM introducerea pe ordinea de zi a unui proiect iniţiat încă din luna septembrie a anului trecut. Este vorba despre un proiect de hotărâre cu…
Consilierul municipal Marin Lupaş a participat ieri la o prezentare a experienţei trecerii Bastionului din Timişoara în circuitul civil, ca posibil model pentru cetatea Aradului. „Am ascultat ieri cu atenție povestea reabilitării Bastionului din Timișoara, cu…
Şedinţa CLM în care urmau să fie stabilite taxele şi impozitele locale au fost amânată pentru miercuri. „Poate că decizia de amânare este una bună, pentru că toţi consilierii municipali mai au timp să se…
Consilierii municipali ai PSD Arad au analizat proiectul de buget propus de administraţia Falcă. „Proiectul de buget are nevoie de câteva corecţii majore, pentru a-şi atinge scopul, şi anume asigurarea unui trai mai bun pentru…
Cu o majoritate de voturi “pentru” proiectul referitor la aprobarea studiului de oportunitate, a formei de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Arad către SC…
Şedinţa consilierilor locali de miercuri, cu siguranţă va fi una de durată şi cu multe “contre”. Pe ordinea de zi se vor afla mai multe proiecte de hotărâre, dar cireaşa de pe tort va fi…