Consilierul judeţean PSD Cristian Ispravnic este de părere că actuala conducere a Consiliului Judeţean Arad a alocat în acest an de la buget o sumă ridicol de mică pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor judeţene. Aceasta,…
În urma deciziilor Guvernului, care a îndatorat până la limită bugetele locale, inclusiv Bugetul Consiliului Judeţean, au rămas foarte puţini bani pentru investiţii. Judeţul Arad a ajuns să investească în sistemul sanitar, în drumuri, în…
Consilierul judeţean Cristian Gavra consideră că vicepreşedintele CJA Sergiu Bîlcea ar trebui să se ocupe de urgenţele din judeţ în locul propagandei politice toxice pe care o promovează în aceste zile.În momentul de faţă, drumul…
În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, doi consilieri judeţeni – Farago Peter şi Florin Tripa – au fost aleşi să reprezinte Aradul în Camera Deputaţilor. În urma accederii în Parlamentul României, posturile celor doi…
PNL Arad face demersurile necesare pentru ca în cât mai multe localități din județul Arad să funcționeze asistența medicală comunitară, a declarat consilierul județean liberal dr. Corina Crișan. Activitatea este reglementată de Legea 95 –…
Trifon Daniel, consilier judeţean ALDE, va înainta un proiect de hotărâre prin care Comisia Juridică, gestionarea patrimoniului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Judeţean Arad să îşi exercite atribuţiile nominalizate în titulatură, respectiv de…
Vicepreşedintele PSD Arad, Marius Sulincean consideră că trebuie să existe raporturi extrem de echilibrate între echipa de consilieri judeţeni şi primarii din mediul rural, deoarece implementarea unor proiecte de perspectivă pentru regiune se sprijină şi…
Secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa, este pur și simplu stupefiat de afirmațiile lui Iustin Cionca care vorbește într-o postare pe Facebook despre intenția sa de a institui la Consiliul Județean o “Poliție a…
Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac, a emis un Ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Arad al domnului Guțu Romulus…
Consilierul judeţean Florin Tripa solicită implicarea urgentă a a conducerii Consiliului Judeţean Arad pentru a reglementa situaţia drumului judeţean DJ 708 (Dieci-Crocna) care la ora actuală este impracticabil. „În urmă cu câţiva ani drumul judeţean…
„PNL Arad constată cu dezamăgire că pe domnul Daniel Duruș, consilier județean din partea PC/ALDE/independent/PSD sau cine mai știe din partea cui, îl preocupă mai mult soarta directorilor din subordinea Consiliului Județean și cu ce…
Guvernul Ponta a alocat 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.…
În opinia consilierului județean Daniel Duruș, prima preocupare a preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Țolea, este de a parazita instituţia cu o clientelă politică. „Dânsul a cerut în cadrul comisiilor de specialitate…
Marius Sulincean, consilier judeţean PSD, se arată surprins de reacţia senatorului Constantin Traian Igaş, care „în mod tipic pentru PDL, … crede că în contextul corupţiei din PNL legată de Nicolae Ioţcu este cazul să…
Consilierul județean Mircea Onea, secretar executiv al PNL Arad, acuză Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), instituție aflată în subordinea Guvernului, de faptul că își bate joc de locuitorii orașului Nădlac,…
Întocmirea Bugetului de stat, văduvirea judeţului Arad de circa 45 de milioane de lei continuă să creeze reacţii. După lansarea unei petiţii de către Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi după o replică a…
Consilierul judeţean PSD Florin Tripa dezaprobă modul în care au comunicat reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad semnarea contractului pentru drumul Arad – Felnac. „Am crezut că în sfârşit conducerea CJA va mulţumi Guvernului pentru finanţarea acordată…
Consilierii judeţeni ai PSD nu au votat bugetul propus de conducerea CJA, considerând proiectul lipsit de transparenţă. „Proiectul legat de buget a fost promovat fără nici o consultare cu noi, cei care ne aflăm în…