Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea anunţă că realizarea Centurii de Est a municipiului Arad, care va închide astfel inelul de centură al Aradului, va fi cea mai importantă investiţie de infrastructură la nivelul judeţului!…
Circuitul Gastronomic Arădean îşi continuă itinerariul, în această sâmbătă gazdă fiind comuna Dorobanţi. Programul din 9 iunie începe prin vizitarea Muzeului Satului, unde va fi prezentată o istorie a localităţii, dar şi diverse obiecte sau…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la Deschiderea ştiinţifică a celei de-a XXVIII-a ediţie a Zilelor Academice Arădene. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, unde oficialităţi din…
Consiliul Județean Arad a găzduit astăzi conferința națională „Adopţia în contextul familiei”, organizată de Consiliul Judeţean Arad şi Alianța România fără Orfani. Evenimentul este menit să încurajeze implicarea instituţiilor publice, a organizaţiilor nonguvernamentale, a persoanelor…
În perioada 14 mai – 18 mai, 23 de unități de învățământ din Arad au desfăşurat cu sprijinul Consiliului Județean Arad activități educative ce urmăresc conștientizarea elevilor asupra unei alimentații sănătoase. Tema proiectului ,,Vita Week…
„Am început Circuitul Gastronomic Arădean cu un mare succes! Le mulţumesc tuturor celor care, prin prezenţă sau organizare, au contribuit la acest eveniment frumos!”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Au fost peste…
Recunoscută pentru frumuseţe, istorie, tradiţia vânătorească şi ospitalitatea locuitorilor, comuna Bata îşi deschide porţile pentru Circuitul Gastronomic al Judeţului Arad! Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Consiliul Județean Arad.…
Astăzi a avut loc la sediul Consiliului Județean Arad Adunarea Generală a ADI SGDI Arad, zona I, asociația administrațiilor locale care a accesat un proiect european în valoare de 30 de milioane de euro pentru…
Consiliul Județean Arad inaugurează Circuitul Gastronomic al județului Arad în data de 5 mai, cu prezentarea orașului Pecica și o deplasare la Muzeul Digital și Ferma de Bivoli, unică în vestul țării. Până în acest…
Consiliul Judeţean a actualizat Programul de transport public judeţean de persoane, aducând unele modificări, fie prin suplimentarea curselor pe anumite trasee, fie ajustarea orelor de plecare/sosire. „Am adus aceste modificări în urma consultărilor cu cetăţenii,…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va participa în perioada 26 -27 aprilie la Cracovia, la Congresul European al Autorităţilor Locale. Invitaţia vine ca urmare a relaţiilor de bună colaborare dintre Agenţia de Dezvoltare Regională…
Consiliul Judeţean Arad a contractat lucrări de peste 4,6 milioane de Euro (fără TVA), pentru modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean. Astăzi la sediul instituţiei au fost semnate contractele de execuţie. „Ştim că aşteptările…
Consiliul Judeţean Arad pregăteşte, pentru lunile mai şi iunie, o serie de evenimente cu participare internaţională, evenimente importante pentru promovarea judeţului, atât din punct de vedere economic, cât şi cultural. Activitatea de relaţii externe…
Consiliul Județean Arad face o nouă mutare în cadrul strategiei sale de aducere de curse regulate pe Aeroportul Internaţional Arad. Conducerea Consiliului Județean a inițiat o schemă legală de susținere a operatorilor aerieni, astfel încât…
„Eforturile administraţiei PNL din comuna Birchiş sunt cunoscute în comunitate. Unul dintre cele mai importante proiecte accesate de primăria comunei Birchiş îl reprezintă modernizarea şi asfaltarea DC 78-Căpâlnaş – limită judeţ Timiş, spre Făget, (aproximativ…
Primarii din județul Arad sunt invitați să se înscrie în Circuitul Gastronomic Arădean – proiect inițiat de Consiliul Județean Arad în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad. Anunțul îi aparține președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca. Acesta…
„Am prezentat astăzi, alături de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Circuitul Gastronomic Arădean. Este cel mai ambiţios circuit gastronomic organizat la Arad, de Consiliul Judeţean, primăriile din judeţ şi Primăria Municipiului Arad. Din 5 mai până…
Proiectul privind extinderea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul S.C.J.U. Arad a intrat într-o nouă etapă. Judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a…
La aniversarea Centenarului Basarabiei cu România, vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a inițiat realizarea unui Memorandum de Susținere a românilor de peste Prut de către Consiliul Judeţean Arad. Documentul va fi prezentat consilierilor județeni…