Parteneriatul dintre administrație și societatea civilă, în vederea creșterii calității serviciilor medicale în județul Arad, a dus la noi investiții importante la Secția de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie. Au fost schimbate geamurile la sala de operații…
Consiliul Județean Arad organizează sâmbătă, 27 octombrie, o nouă deplasare în Podgoria Aradului, în cadrul programului turistic „Circuitul Cramelor”. Experiența îmbină tradiția și istoria cu degustarea unor vinuri de calitate, într-un decor autumnal. Programul include…
Circuitul Cramelor în Podgoria Aradului, proiect al Consiliului Județean prin care producătorii de vin își prezintă cramele și oferă vinuri la degustat, a fost reluat în acest weekend. Prima deplasare a avut loc sâmbătă, 20 octombrie, la Casa Vinului…
Modernizarea tronsonului DJ 709 J Pecica-Turnu este parte a Proiectului ,,Modernizare DJ 709 J Dorobanți-Macea și Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu”. „Am semnat încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene, sursa de finanțare fiind fondurile…
Proiectul depus de Compania de Apă Arad alături de Compania de Apă Szeged, Ungaria a fost acceptat la finanțare europeană în cadrul Programului INTERREG RO-HU. Proiectul „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere : Criș, Mureș,…
Centura de Est a Aradului, un proiect al Consiliului Judeţean Arad, care îşi propune să finalizeze inelul de centură al municipiului, începe să prindă contur. Proiectul ,,Modernizare DJ 709G, inclusiv pod Mureș pentru funcţiunea de…
Consilierii județeni au aprobat documentația pentru dotarea Ambulatoriului de la Spitalul Județean Arad cu aparatură medicală modernă. „Dorim să accesăm un proiect în valoare de 2,3 milioane de euro, pentru a îmbunătăți calitatea actului medical…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică pentru două drumuri județene foarte importante: cel dintre Târnova și Tauț, respectiv Gurahonț-DJ 708 (Buteni). Cele două drumuri au fost respinse de la finanțare de Guvernul Românei și vor…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, cât și execuția lucrării, au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA…
Astăzi este o zi importantă pentru județul Arad, una dintre cele mai importante din actualul mandat al conducerii Consiliului Județean. La sediul Consiliului Județean au fost organizate astăzi două conferințe de presă: una, cu conducerea…
Consiliul Judeţean Arad a semnat contractul pentru proiectare şi execuţie pentru drumul judeţean Sintea Mare – Şepreuş. Drumul are o lungime de 14,3 km, valoarea lucrării este de peste 9,5 milioane de lei (fără TVA),…
Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, referitoare la lucrările efectuate pe drumul județean Pâncota-Seleuș (DJ 709, km 33+700-39+200), Consiliul Județean dorește să aducă unele precizări: Lucrările de modernizare care se efectuează pe…
Ca urmare a solicitărilor repetate ale Consiliului Județean Arad, Guvernul României a alocat aprox. 5,5 milioane de lei pentru acoperirea unor cheltuieli din domeniul social, în județul Arad. Necesarul de bani până la sfârșitul anului…
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, vă invită sâmbătă, 29 septembrie 2018, la Circuitul Gastronomic, eveniment ce poposește la Căsoaia! Plecarea va avea loc la ora 8.30, din fața Consiliului…
În cadrul şedinţei extraordinare de vineri a Consiliului Judeţean Arad se supune aprobării proiectul privind “Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etapa a II-a”. Proiectul este finanţat în…
Consiliul Județean Arad și Complexul Muzeal doresc să relanseze imaginea și activitatea instituției de cultură, printr-un proces denumit „rebranding”. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, consideră că, odată cu instalarea noului director, Complexul Muzeal Arad…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi două acorduri de parteneriat în vederea contractării proiectelor transfrontaliere ale Aradului, în valoare de peste 14 milioane de euro. Cel mai consistent dintre proiecte are valoarea…
Pe 15 septembrie, 1 milion de români sunt invitați să curețe România la cea mai mare mișcare civică de pe Glob Let`s Do It, Romania! anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își…
Consiliul Judeţean continuă lucrările de intervenţie cu tratamente bituminoase la infrastructura rutieră. După finalizarea porţiunii dintre Semlac şi DN 7, cât şi a drumului de legătură spre mănăstirea Hodoş-Bodrog, se aplică tratament bituminos pe porţiunea…