Revenirea economiei, mai rapidă decât se estimase, oferă României perspective bune, care trebuie valorificate prin reforme și investiții, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Cifrele arată că economia României a crescut în primul trimestru din 2021…
Economia României a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern Brut a fost de…
În timp ce anumiți actori politici sunt prinși în dezbaterea unor teme superficiale și fără substanță, deputatul PNL Ion Șcheau propune să ne aplecăm și asupra unor soluții necesare pentru atingerea normalității. “Partidul Național Liberal,…
Judeţul Arad beneficiază în prezent de aportul unor companii internaţionale cu activitate în diverse industrii, remarcându-se în mod special capitalul japonez şi cel german. În acelaşi timp, se menţine o tradiţie vechi de peste…
Liderii PSD au decis forma în care vor continua demersurile pentru aplicarea noului Cod Fiscal, care înseamnă reducerea taxelor şi impozitelor. „Va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a aplica noul Cod Fiscal.…
Vicepreședintele PNL Arad, Adrian Nițu, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că în România există într-adevăr creștere economică, dar aceasta nu se resimte aproape deloc în buzunarele românilor, pentru că veniturile familiilor…
Comisia Europeană (CE) a confirmat faptul că România se află din nou pe un trend economic ascendent, anulând orice discuţie privitoare la aşa zisa „recesiune tehnică”. Raportul în cauză estimează pentru România o creştere de…
Anul 2014 este primul an post-criză. România nu mai trăiește pe datorie, a înregistrat un excedent bugetar pe primele 9 luni. Excedentul bugetar de 0,06% (peste 1,1 miliarde lei ) din PIB arată că avem…
Deputatul PSD Flavius Măduţa a susţinut marţi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care susţine programul de relaxare fiscală propus de Guvernul Ponta. Redăm integral textul declaraţiei politice. „Deşi traversăm o perioadă…
Faptul că România a avut o creştere economică de 0,2% in 2012, fiind una din cele 3 ţări europene care au înregistrat creştere anul trecut, confirmă faptul că măsurile luate de guvernul USL au fost…