Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. Conform unui comunicat, CCR a stabilit că președintele nu a…
Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad, salută decizia Curţii Constituţionale de a respinge toate cele trei sesizări ale opoziţiei împotriva modificării legilor justiţiei. În opinia sa, aceasta demonstrează justeţea programului coaliţiei PSD-ALDE pe acest domeniu. „Curtea…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că PSD dă dovadă de atitudine duplicitară, cu atât mai mult cu cât social-democrații refuză în continuare discutarea OUG 55 privind…
Deputatul ACL Claudia Boghicevici îi cere ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice să demisioneze după decizia Curţii Constituţionale de miercuri, 17 septembrie a.c., care relevă că guvernul Ponta a recalculat greşit, începând cu…
Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PDL Arad, acuză modul în care Guvernul Ponta a decis să modifice legea educației, printr-o ordonanță de urgență care conține elemente deja declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României. În…
Astăzi unul dintre cele mai mari obiective asumate de USL a fost demontat de Curtea Constituțională pe baza celor 25 de articole neconstituționale regăsite în textul de revizuire transmis de comisia prezidată de Crin Antonescu,…